Profitabilitatea băncilor va rămâne scăzută pe termen scurt în condițiile în care impactul favorabil al revenirii creșterii economice asupra sistemului bancar se va vedea cu o anumită întârziere, dar pe termen mediu câștigurile instituțiilor de credit vor urca în mod continuu, anticipează Economist Corporate Network, entitate afiliată grupului The Economist.
Anul trecut, numai jumătate din bănci au raportat profit, în timp ce restul s-au luptat cu pierderile. Sistemul bancar, format din 41 de bănci, a făcut ușor un pas înainte în 2011, reușind să-și majoreze activele cu 3,5% și să-și reducă pierderile de la 516 mil. lei în 2010 la 430 mil. lei anul trecut. În 2010 sistemul bancar a intrat pe pierdere pentru prima dată din anul 1999. Cheltuielile mari cu provizioanele reprezintă una dintre principalele cauze ale pierderilor raportate în ultimii doi ani de sistemul bancar, acestea erodând întregul profit operațional al multor bănci și forțând acționarii să vină cu bani de acasă. În România este probabilă o mai mare concentrare în sectorul bancar, jucătorii mici urmând să plece sau să fie preluați, în viziunea Economist Corporate Network.Deocamdată, șansele demarării unui proces de consolidare au fost diminuate dramatic odată cu eșecul proiectului de fuziune dintre băncile elene Alpha Bank și Eurobank, care ar fi trebuit să ducă la unirea Alpha Bank România cu Bancpost. De asemenea, discuțiile dintre omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează Banca Carpatica, și un fond de investiții specializat în restructurări au eșuat, iar grecii de la ATE Bank nu reușesc să găsească un cumpărător pentru businessul local.
Sistemul bancar a încheiat anul 2011 cu o pierdere de circa 100 mil. euro după standardele românești de contabilitate, situația ameliorându-se pe finalul anului datorită reclasificării unor credite restructurate. Circa jumătate din bănci au avut pierderi în RAS, dar rămâne de văzut cum vor arăta cifrele în 2012 în urma introducerii în întreg sistemul a standardelor internaționale de raportare.
Pe de altă parte, 2012 ar putea aduce o accelerare a procesului de restructurare din bănci în condițiile în care cererea de servicii bancare rămâne scăzută și nu pot fi generate suficiente venituri pentru susținerea costurilor de operare și a celor cu riscul de credit. În 2011 au ieșit din sistem circa 1.000 de salariați și au fost închise 130 de unități.
Specialiștii amintesc că sectorul financiar românesc a fost afectat puternic de criza financiară și economică mondială în perioada 2008-2010, dar a început să-și revină în 2011. Iar sectorul financiar românesc va continua să se confrunte cu dificultăți generate de criza din zona euro, urmând ca pe termen mediu să înregistreze o ascensiune rapidă. “Cererea populației pentru credite a crescut rapid până la criza financiară globală din 2008-2009, ceea ce a frânat creșterea creditării în 2009-2011. Revenirea la o creștere robustă este probabilă începând cu anul 2013”, se arată într-un raport al Economist Corporate Network privind România.
În privința evoluției monedei naționale, analiștii anticipează o apreciere graduală în perioada 2012 -2016, pe măsură ce productivitatea va crește.
Economist Corporate Network prognozează o încetinire a inflației în perioada 2012-2016, dar nu se așteaptă ca inflația să scadă permanent la nivelul din zona euro în această perioadă. Inflația a atins la sfârșitul lunii februarie un minim de 3,4%.
De asemenea, Economist Corporate Network nu se așteaptă la atingerea obiectivului asumat de autoritățile române de a trece la moneda euro în 2012. “România trebuie să-și crească competitivitatea înainte de a trece la euro și noi nu ne așteptăm ca obiectivul președintelui Traian Băsescu de a intra în zona euro în 2015 să fie îndeplinit.”