Summitul UE de săptămâna trecută nu a adus nicio schimbare în Europa. Premierul britanic David Cameron a făcut un serviciu Europei pentru că, prin vetoul său la modificarea tratatului Uniunii, a distras atenția de la faptul că liderii UE nu au găsit soluția la criza economică, comentează ziarul britanici The Telegraph.

“Summitul istoric nu a fost cu nimic mai istoric decât altul. Vor mai fi momente istorice, poate cu adevărat relevante. La ultimul summit nu doar că nu au fost găsite soluții, dimpotrivă unele măsuri de corecție au fost relaxate, nu întărite.”

Nu există, continuă The Telegraph, progrese în vederea uniunii fiscale, iar modelul federal al Germaniei este relevant. Pentru că o primă condiție pentru o uniune fiscală este existența unei autorități de colectare a taxelor. Taxele sunt colectate diferit de la o regiune la alta, dar cheltuielile publice sunt la același nivel. Așadar, este vorba despre mecanismul de realocare a fondurilor pentru depășirea decalajelor. Nu există asemenea structuri în UE. Iar ce arată criza este că acest model federal este necesar pentru ca UE să funcționeze. Niciun progres în acest sens la ultimul summit. Drept urmare pregătiți-vă de alte momente “istorice”, conchide The Telegraph.

Subiecte #esecul UE#ue