Timisoara Plaza Center, companie controlata de omul de afaceri Tibor Tincau din Oradea, a achizitionat prin oferta publica, aproximativ 4,2 milioane de actiuni Sinteza Oradea, pentru care a platit aproape trei milioane de lei, majorandu-si astfel la 80% participatia detinuta la fabricantul de produse chimice, au declarat surse apropiate operatiunii, citate de Mediafax.
Firma din Timisoara a intentionat sa cumpere, prin oferta publica publica derulata la Bursa de Valori in perioada 22 august – 11 septembrie, un numar de 17,4 milioane de actiuni, reprezentand 26,38% din capitalul social al Sinteza, la pretul unitar de 70 de bani.
Timisoara Plaza Center a fost obligata sa deruleze oferta publica de preluare dupa ce a ajuns la o participatie de peste 33% din actiunile Sinteza, prag peste care legea impune o astfel de operatiune.
Ofertantul, Timisoara Plaza Center, este “prezumat a actiona in mod concentrat cu Tibor Tincau si Trans World Trading”, potrivit anuntului de oferta, cei trei actionari controland impreuna 73,62% din capitalul Sinteza. Mediafax