Studiile arata ca bugetul destinat viciilor nu sufera modificari, chiar daca majoritatea consumatorilor fac economii cu alte tipuri de cheltuieli, scrie BUSINESS Magazin. In primul trimestru din 2009, scumpirea tigaretelor a dus la cresterea ponderii alocate acestor produse in cheltuielile totale ale unui fumator de la 4% la 6%, arata datele Comisiei Nationale de Statistica, citate de reprezentantul JTI. Tigaretele atrag cele mai mari cheltuieli dintre toate bunurile de larg consum, ajungand anul trecut la 2,5 miliarde de euro, cu aproape un miliard mai mult fata de nivelul estimat al pietei din 2006. Cresterea se datoreaza avansului inregistrat de preturile afisate la raft si isi va continua tendinta ascendenta din cauza majorarii accizelor. Piata tigarilor reprezinta de fapt 10% din totalul pietei bunurilor de larg consum, a carei valoare a fost estimata de compania de cercetare de piata MEMRB la 23-25 de miliarde de euro.

Cititi de ce scumpirea tigarilor incurajeaza comertul la negru pe www.businessmagazin.ro.