Mark Zuckerberg, fondatorul rețelei de socializare Facebook, nu a fost nevoit să aștepte la cozi pentru a-și achiziționa ultimul model de iPhone, deoarece l-a primit cadou de la Tim Cook, directorul general al Apple, scrie Business Insider.
Facebook este un partener important al Apple, modelul iPhone 5 fiind primul din gama dispozitivelor iPhone care încorporează aplicația Facebook direct în sistemul de operare, iOS.
“iPhone este un dispozitiv minunat. Sunt mai mulți utilizatori Facebook de pe Android întrucât în momentul actual există mai mulți utilizatori de smartphone-uri cu Android. Însă ceea ce mulți nu realizează, este faptul că majoritatea oamenilor accesează Facebook-ul folosind un browser normal și nu aplicațiile Facebook fie de pe Android sau iOS “, a afirmat Zuckerberg.