Timp de ani intregi, New York Times (NYT) a fost una dintre cele mai conservatoare companii dintr-o industrie conservatoare. Insa de cand Arthur Ochs Sulzberger Jr. (51 ani) a venit la conducere in 1997, Times a invatat sa-si foloseasca influenta fara concesii. Pentru a-si promova marca in strainatate, Times a facut presiuni asupra lui Washington Post pentru ca acesta sa-i vanda cele 50 de procente din International Herald Tribune, un ziar cu sediul la Paris pe care cele doua companii il publicau impreuna de peste 30 de ani. Times nu s-a dat inlaturi de la nimic pentru a iesi din acorduri nefavorabile lui incheiate cu editura Random House si serviciul de stiri online TheStreet.com. Nu in ultimul rand Times s-a folosit de orice ocazie pentru a-si promova ziarul in cadrul colegiilor, iritand ziarele rivale.
In loc sa urmeze drumul traditional al industriei ziarelor si anume protejarea celui mai important titlu de fluctuatiile economice prin achizitionarea de alte afaceri, Sulzberger foloseste numele companiei mai mult ca oricand, legandu-l de televiziunea prin cablu, editarea de carti, extinderea difuzarii la nivel national si recent preluarea unui ziar international.
Dupa ce piata publicatiilor a trecut prin doi ani de recesiune puternica, celelalte companii care publica ziare mari au adoptat o politica prudentei. Compania Gannett, care publica USA Today si compania Tribune care detine Chicago Tribune, se concentreaza in continuare pe afacerile traditionale, adica publicarea de ziare si administrarea de posturi de televiziune. Altii, precum Washington Post, au adunat diverse operatiuni (Post detine compania Kaplan care furnizeaza..) in incercarea de a-si proteja publicatiile de turbulentele economice.
Times ofera pentru principala sa publicatie livrare la domiciliu in 234 de piete locale din Statele Unite, fata de 62 cate erau in 1997. Tirajul ziarului a crescut cu 8% in decursul ultimilor cinci ani, pana la 1,2 milioane de exemplare. Lista sa de clienti nationali pentru publicitate a crescut pe masura ce studiourile de film, companiile aeriene si cele hoteliere au decis sa-si vanda serviciile constant prin intermediul Times.

Profit cu 45% mai mare
Baza diversificata de clienti publicitari i-a permis lui Times sa iasa mai rapid din recesiunea publicitatii decat un ziar precum Wall Street Journal, care depinde mai mult de industria tehnologiei si de pietele financiare care au fost cel mai grav afectate. Pe Wall Street acest lucru s-a vazut imediat. Pretul actiunilor Times a crescut cu 46% in decursul ultimilor cinci ani, fata de cresterea de 25% inregistrata de actiunile companiei Dow Jones care publica Wall Street Journal. Saptamana trecuta Times a declarat o crestere de 45% a profitului net din cel de-al patrulea trimestru, pana la 107,5 milioane de dolari, pentru venituri de 840 de milioane de dolari.
Pentru a incununa evolutia pozitiva a companiei, Times lucreaza cu un agent imobiliar pentru construirea unei cladiri cu 52 de etaje in Manhattan care va include sediul Times.
Inainte ca Arthur Ochs Sulzberger Jr. sa devina presedintele companiei, deciziile cu privire la afacerile Times se implementau cu mare incetineala. Planul prin care ziarul urma sa se extinda de la doua la patru sectiuni a fost discutat pentru prima data in 1968 insa punerea lui in practica s-a realizat abia zece ani mai tarziu. Editia nationala, care a fost lansata in 1980 a devenit relevanta abia la sfarsitul anilor ’90. Sulzberger a impus gradual o cultura corporatista influentata de guru ai managementului, evidenta mai ales in intalnirile neoficiale care ii speriau mai ales pe unii participanti de la departamentul de stiri. Sulzberger le-a cerut directorilor executivi sa citeasca carti precum “The Leadership Moment”, o serie de povestiri despre intamplari care schimba viata. Directorul executiv Russell T. Lewis a intrat pe role la o sedinta pentru a arata ca la Times procesul decizional este rapid.

Incercari in televiziune
Cum televiziunea a fost pentru mult timp o prioritate pentru Arthur Ochs Sulzberger Jr., Times s-a indreptat spre acest domeniu insa fara o strategie coerenta. Vara trecuta, Times a fost aproape pe punctul de a incheia un acord cu postul ABC al companiei Walt Disney, care ar fi transformat “This Week”, programul curent de afaceri din weekend in ceva de genul “This Week With the New York Times”, ca parte a unui parteneriat editorial extins.
Insa unii directori de la ABC spun ca s-au simtit tratati de sus de catre personalul de la Times. “Am simtit ca putem sa facem televiziune mai bine decat o gramada din cei care conduc acum aceasta televiziune”, spune unui din principalii redactori de la Times. Times a cerut sa fie platit pentru folosirea numelui sau. ABC dorea acces exclusiv la reporterii Times. In cele din urma negocierile au esuat.
Reporterii de la Times au emisiuni pe canalul prin cablu NY1 al AOL Time Warner si contribuie la difuzarea publica a seriei de documentare “Frontline”. Mai importanta este o asociere cu Discovery Communications care va deveni operationala din 25 martie. Times a investit 100 de milioane de dolari intr-un canal prin cablu si digital rebotezat Discovery Times pentru care Times produce documentare pe subiecte care merg de la terorism pana la industria auto.
Dupa ce a cumparat cealalta jumatate din International Herald Tribune (IHT) de la Washington Post, Times a trecut rapid la fapte pentru a integra IHT in propriul ziar, inclusiv prin trimiterea de exemplare din Times mai devreme la Paris, prin combinarea vanzarilor de publicitate de pe ambele maluri ale Atlanticului si prin arondarea IHT sub controlul directorilor de la New York. Sulzberger spune ca la Times se ia in calcul si ideea schimbarii denumirii lui IHT. (Luna trecuta Post a dezvaluit un acord cu Dow Jones pentru republicarea unor materiale din Post in editiile din strainatate ale Wall Street Journal).
Sulzberger spune ca International Herald Tribune se afla pe “o spirala a mortii” din cauza parteneriatului de 50% la 50% dintre Times si Post care conducea la situatia in care nici una dintre cele doua companii nu-i acorda suficienta atentie. “Am avut o casatorie, si am trecut printr-un divort”, spune Sulzberger despre povestea IHT. In comparatie cu majoritatea divorturilor, “a fost unul dintre cele mai putin dureroase, insa ce divort nu este dureros”?