Un număr de 98 de elevi care au susținut proba de limbă și literatură română a bacalaureatului în centrul “Romulus Paraschivoiu” din localitatea Lovrin, județul Timiș, au fost eliminați, după ce mai multe comisii de evaluare au constatat că lucrările lor sunt identice sau conțin pasaje asemănătoare.
Inspectorul școlar general al județului Timiș, Marin Popescu, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX că după ce trei comisii independente au verificat lucrările la proba de limba și literatura română date la centrul de examinare “Romulus Paraschivoiu” din localitatea Lovrin, s-a constatat că 98 dintre acestea sunt identice sau conțin pasaje identice, elevii care le-au scris fiind eliminați din examen.