Timișoara și-a bugetat în 2014 venituri 1,39 mld lei, în creștere cu 6,9% față de anul trecut. Principalele surse de venit ale bugetului local sunt impozitele pe venitul angajaților (330 mil. lei), impozitele locale (183 mil. lei), dar și fondurile europene care înseamnă 14% din veniturile așteptate.
„Într-o anumită măsură, avem lucrări realizate pentru care așteptăm rambursare de la Uniunea Europeană. În cea mai mare parte însă sunt sume pe care le vom cere de la Uniunea Europeană în acest an“ a explicat pentru ZF primarul Timișoarei Nicolae Robu situația bugetului local în care fondurile europene ocupă un loc central în cheltuielile de investiții.
Timișoara și-a bugetat în 2014 venituri din fonduri UE nerambursabile la bugetul general de 193,5 mil. euro (43,4 mil. euro). Practic, aproape 15% din bugetul estimat al municipiului de aproape 1,4 mld. lei – și el un record – ar urma să vină din fondurile UE, potrivit bugetului aprobat de consilierii municipali.
Dacă în 2011 bugetul Timișoarei a mizat pe 68 mil. lei de la UE, suma a crescut de trei ori, 3 ani mai târziu, la 193 mil. lei, ceea ce înseamnă 55% din bugetul unui oraș precum Brăila, aflat în top 10 al orașelor românești din punctul de vedere al veniturilor. Întreg bugetul de investiții al Timișoarei, fonduri UE și fonduri locale – 378 mil. lei – reprezintă jumătate din bugetul Iașiului, care este cel mai populat oraș al României, după Capitală.
Cei 193 de milioane de lei de la UE pe care bugetul Timișoarei mizează în 2014 sunt mai mulți decât sumele din aceeași sursă pe care se bazează Bucureștiul (149 mil. lei din subvenții naționale care provin din bani europeni, întrucât Capitala nu se califică direct pentru toate tipurile de fonduri, având un nivel de dezvoltare peste medie).
Faptul că Timișoara începe să atragă din ce în ce mai mulți bani europeni este un caz izolat sau problema absorbției reduse tinde să se amelioreze, cel puțin în ceea ce privește comunitățile locale? Dragoș Pâslaru, consultant pentru dezvoltare economică, explică: „Există două paliere, cel cantitativ și cel calitativ. Pe cel cantitativ, chiar s-au primit banii. În decembrie anul trecut ministrul de externe a trimis cereri, iar acum o săptămână au intrat banii, în jur de 1,2 miliarde de euro“.

Calitativ, însă, este ușor prematur să tragem o concluzie pentru că mare parte a proiectelor se află în implementare, spune analistul: „Putem vedea însă școli, spitale deja realizate, de exemplu secția reabilitată pe imagistică a spitalului Elias. O analiză efectivă se poate face la 2-3 ani după ce se termină procesul de absorbție.“, a adăugat Pâslaru.
El spune că schimbările care au intervenit în legislație, în ultima vreme în privința absorbției fondurilor UE sunt de bun augur și constituie premisă pentru corectarea unei stări de fapt.
„Există schimbări care au fost făcute și au influențat nivelul de absorbție al fondurilor. Două dintre ele sunt schimbări majore: introducerea cererii de plată, realizată în urma negocierii cu Trezoreria, care a rezolvat partea de cash flow. Schimbarea aceasta a ajutat în special proiectele POSDRU, deci proiectele pe resurse umane. În ceea ce privește firmele private, care au apucat deja să depună scrisorile de conformitate, pe acestea le-a ajutat mai puțin. A doua schimbare este că li s-a permis companiilor private să nu mai urmeze regulile achizițiilor publice. La fel, pe parte de coordonare a fost realizat un program prin care au fost puși la dispoziție sute de experți pentru evaluarea proiectelor. În vara anului 2013, sute de experți au fost puși la dispoziție ca să se ajungă la zi. S-a făcut în 4 luni ce nu s-a facut într-un an jumate – doi. Nu sunt semne că se poate extrapola pe urmatoarele luni, pentru că atunci erau foarte multe proiecte pe stoc, acum am ajuns cât de cât mai la zi.“
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.03.20140