În noiembrie 2012, Bucureștiul, prin intermediul The Light Cinema, s-a conectat la seria de evenimente teatrale londoneze, marca Royal National Theatre, difuzate live, în întreaga lume, printr-o rețea de cinematografe. E foarte interesantă această modalitate… postmodernistă de participare teatrală, live, cu public de teatru vizionând piese jucate pe o altă scenă, dintr-o altă capitală europeană.
Dramă shakespeariană, cu personaje ale antichității grecești, “Timon din Atena”*) este pusă în scenă de Teatrul Național din Londra, aducând conflictul tragediei antice în contemporaneitate. Nobilul atenian Timon este “clonat” într-un influent om de afaceri al prezentului, ospețele antice devin recepții, viața lui, un mecenat continuu, iar el un sponsor, iubitor de artă, căruia îi sunt recunoscute noblețea și dezinteresul recompensei (“the God of kindness”, “the noblest mind”). E o lume aurită, tentantă, în murmurul vesel al banchetelor, unde se schimbă amabilități, sau se inaugurează galerii de artă, muzeul personal al lui Timon, numindu-se “Timon Room” (într-o fantezie cam cinică a imprevizibilului regizor, Nicholas Hytner, care decorează fundalul cu un tablou al lui El Greco, Christos alungând trădătorii din templu). Regie subtilă, dat fiind că piesa din epoca elisabetană e adaptată actualității, fără a deveni simplistă, fără a se denatura textul, reușește să transmită emoții gradate, efecte rapide, bulversante, rupturi brutale de sens, prin artificiile tehnice ale modernității spectacolului, dar fără a diminua intensitatea textului shakespearian.
Prin mecanismul de producere al tragediei clasice, personajul Timon este construit psihologic în limite previzibile. Structura sa, de arhetip, într-o dramă mitic-arhetipală, este evidentă și la nivelul tramei narative, Timon nefiind un personaj individualizat, ci un simbol, într-o teleologie moralizatoare a artei. Generozitatea sau megalomania sa sunt urmate îndeaproape de violența mizantropului, survenind trădării
prieteniei. La fel ca în teatrul clasic de mai târziu, caracterele sunt schematizate într-o fabulă, alegorie – “A fable about the toxic nature of a ruthlessly commercialised world”, scria Guardian – principială. Acest tip de portretizare, cu personaje univoce, metonimice, prezentate uneori fără nume, doar prin categorii sociale, precum, Pictorul, Poetul, Bijutierul, Negustorul, Apemantus-filozof cinic, Ventidius- unul din prietenii fățarnici ai lui Timon, un paj, un atenian bătrân etc, indică aceeași construcție a parabolei teatrale, pe teme universal umane, din tragedii.
Fără a-și radicaliza discursul scenic, în tonul textului shakespearian, dar cu finețe incisivă, cunoscutul actor englez, Simon Russell Beale, (descris de “The Independent” drept “un desăvârșit actor al generației sale”, cu numeroase și diverse roluri, din Shakespeare, Harold Pinter, Tom Stoppard, Bertolt Brecht, pe scena Naționalului din Londra), uzând și de o scenografie inspirată, este electrizant și grav în Timon, iar această montare respectă sensurile scriptice: ambivalența umană, coexistența bine-rău.
*) Timon din Atena de W. Shakespeare, Royal National Theatre, 2012, London.Transmis Live HD de The Light Cinema, București. Regia: Nicholas Hytner. În distribuție: Simon Russell Beale, Paul Bentall, Martin Chamberlain, Jason Cheater, Stavros Demetraki
