Ultimii ani au adus pe piața de carte o mulțime de antologii, unele individuale, altele de grup, altele generaționiste, de festival, regionale, zonale, locale, critice, necritice, maximaliste, minimaliste, pentru adulți, pentru copii, în limba română, în limbi străine și așa mai departe. Ultima pe care am primit-o numără 780 de pagini, se numește “O Antologie a Poeziei maramureșene”, cu adăugirea “de la poezia populară până în 2009”, este alcătuită de poetul Nicolae Păuna-Scheianu și a apărut la Editura Ethnologica din Baia Mare.
Monumentală și sonoră ca o biserică voievodală, cartea este rezultatul unui efort de grup care numără nu mai puțin de 60 de persoane, dar și instituții importante, precum Asociația Scriitorilor din Baia Mare, revista “Nord Literar”, Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” și Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Maramureș.
Este interesant să aflăm, în deschiderea lucrării, că, spre deosebire de impresionanta vechime a poeziei populare maramureșene, poezia pe care îndeobște o numim cultă însumează “cu generozitate aproximativ 120 de ani de existență”. Nu-i de mirare dacă ne gândim că folclorul zonei este atât de viguros, de profund, de expresiv, de variat, încât eclipsează și astăzi, ca audiență, dar nu numai, creația cultă. Însă, dacă-mi este permis să forțez puțin nota, aceasta din urmă reprezintă trezirea individului la istorie, desprinderea sa din timpul circular al Paradisului folcloric, tentativa de a se defini ca unic în raport cu lumea, de a afirma o clară conștiință de sine.
Totuși, în semn de apreciere față de poezia populară, antologatorul îi dedică acesteia primul segment al cărții, din care nu mă pot abține să nu citez: “- O, moarte, ce ț-aș plăti/ Viță verde iadăra,/ La mine de n-ai veni?/ Da-ț-aș aor și arjânt/ Să nu mă bagi în mormânt!/ – O, omule, ce grăiești,/ Cât ai vre tu să trăiești?/ Copacu-i cu rădăcină/ Și-a lui vreme încă vine:/ Uscă-i-se crengile,/ Sacă-i rădăcinile./ D-apoi tu, că ești de lut,/Cum nu-i mere în pământ?”
Bun! Și-acum o întrebare: Știați că tatăl lui Păcală, Petre Dulfu, s-a născut în actualul județ Maramureș și că a scris și poezii? Cu cel puțin un răspuns: Maramureșeanul știe să râdă copios și să-i facă și pe alții să râdă, chiar și prin poezii.
N-aș vrea să credeți, însă, că acesta este sunetul de fond al antologiei. Per ansamblu, tonul e grav – uneori reflexiv, alteori impetuos, câteodată ludic, de cele mai multe ori elegiac. Sunt prezenți în paginile ei aproape 300 de creatori, grupați în următoarele secțiuni: “Autori maramureșeni”, “Poeți din Maramureșul din dreapta Tisei, Regiunea Transcarpatia, Ucraina”, “Maramureșeni, în fond”, “Cenacluri maramureșene” și “Poeți țărani”. Studiul introductiv, intitulat “Localismul creator”, este semnat de Augustin Cozmuța și conține și această caracterizare foarte plastică a Antologiei: “o agapă spirituală, un festin liric și ludic, din care fiecare cititor e liber să se înfrupte la alegere cu ceea ce îi place”.
Să mai spun doar că, la data apariției acestui articol, pe piață se va afla încă o antologie cu poeți maramureșeni, de această dată însoțiți de colegi de-ai lor de peste Prut: “Clauza poeziei celei mai favorizate în lirica maramureșeană și basarabeană contemporană”, selecție, îngrijire și comentarii de Igor Ursenco, Editura Limes, Cluj.
Închei cu câteva versuri care ni-l readuc aproape pe Laurențiu Ulici, prezent în prima antologie, cea a lui Nicolae Scheianu, în ipostază de poet: “Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă/ Anii – nu știu bine când – s-au adunat:/ Mai iubind o fată, mai ratând o carte,/ Mai plesnind din biciul râsului, curat/ …/ Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte/ Anii pe din două, leneș alternând:/ Mai ratând o fată, mai iubind o carte…/ Până unde, totuși, până unde? Când?”