De ceva timp, Editura Tritonic are o colecție intitulată Comunicare Media în care apar studii despre scriitori (români ori străini) semnate de tineri comentatori români. Două volume merită din plin atenție.
Maria-Mirabela Neagu – Bujor Nedelcovici între atracția scriiturii și datoria mărturisirii
Prefață de Ion Bogdan Lefter. La final – „O viziune asupra creației lui Bujor Nedelcovici” de Ion Bălu. Monografia Bujor Nedelcovici cu care debutează Mirabela Neagu, la origine o teză de doctorat (coordonată de profesorul Silviu Angelescu și ținută în aprilie 2014, vezi imaginea), atrage din start atenția, ca opțiune, din mai multe motive. Întâi, pentru că e o carte despre un scriitor contemporan. Apoi, fiindcă se ocupă de un „autor din exil”, stabilit la un moment dat în străinătate, „fugit” din România comunistă. În sfârșit, pentru că e vorba despre un prozator căruia nu i-au mai fost până acum consacrate studii de asemenea amploare.
Deși de-a lungul anilor și deceniilor s-au scris despre cărțile sale zeci și zeci de articole, cronici, recenzii, „portrete de autor”, Bujor Nedelcovici n-a fost, totuși, un autor „răsfățat” de critici, precum alți colegi activi în perioada de dinaintea plecării din țară, de la Marin Preda și Alexandru Ivasiuc la Nicolae Breban și Augustin Buzura, sau, în ultimii ani, dintre exilați, Norman Manea. Cum de-l va fi ales Mirabela Neagu tocmai pe Nedelcovici?! Poate că va fi contat tocmai subțirimea comentariilor de până acum, drept care existau premisele unei notabile „contribuții” (cum se spune în limbajul criticii și istoriei literare). Dacă nu cumva s-a manifestat și „patriotismul” ploieștean, comentatoarea și autorul comentat fiind ambii din zona (nașterea la Bârlad a lui Nedelcovici se explică prin traseul profesional al tatălui, ofițer în armata regală, ulterior familia revenind în Ploiești, de unde viitorul prozator va pleca spre Capitală la vârsta studiilor universitare, cu o scurtă revenire după absolvire, ca avocat).
Monografia este una solidă, deși autoarea e debutantă. Volumul este structurat în trei capitole. Primul („Scriitorul în vremea sa”) reprezintă, pe de o parte, o punere biografică și literară a lui Bujor Nedelcovici în contextul anilor 1970-1980, iar, pe de altă parte, o radiografiere a poeticii explicite a romancierului. Se evidențiază că, în concepția lui Nedelcovici, romanul are o funcție etică. În capitolul al doilea („Stil, joc și mărturisire”) autoarea delimitează patru etape de creație: a) în roman, psihologicul se îmbină cu analiza socială; b) în roman intră parabolicul, miticul și legenda; c) romanul se centrează pe tema exilului; d) romanul ajunge să distileze înțelept și detașat semnificațiile practice. În capitolul al treilea („Un topos al mărturisirii directe”) autoarea analizează scrierile non-fictive ale lui Bujor Nedelcovici: jurnale, eseuri și mărturisiri, publicistică.
Maria-Mirabela Neagu își încheie studiul în felul următor: „Creația lui Bujor Nedelcovici se află sub amprenta societății comuniste în care acesta evoluează, fiind marcată de nevoia sa de cunoaștere și transcendență. Aceasta se subordonează crezului artistic al autorului, care este partizanul primatului eticului în literatură. El se consideră un purtător de cuvânt și un martor al societății în care trăiește.
Scrierile autorului sunt caracterizate de o dublă deschidere: către un plan al mărturisirii, concretizat în prezentarea critică a regimului comunist, și către unul al artisticității. Viziunea critică asupra regimului comunist se întâlnește, într-o formă mai mult sau mai puțin accentuată, în toate cărțile sale. Dacă în primele romane aceasta se împletește cu prezentarea declinului burgheziei și cu surprinderea condiției umane în totalitarism, Al doilea mesager, utopie negativă, oferă o imagine radicalizată a sistemului, în care manipularea ființei umane atinge forme delirante – controlul gândurilor –, omul ducând o existență larvară. Ultimele volume presupun o plasare a temei comunismului în plan secund, atitudinea rezervată a autorului direcționându-se către societatea occidentală a prezentului, marcată de o inversare a valorilor și dirijată de principiul cererii și al ofertei. Complexitatea cărților sale este semnalată de folosirea simbolurilor, a dublului, a elementelor fantastice și de reiterarea miturilor. Simbolurile secondează desfășurarea realistă a scrierilor, sporindu-le semnificația și oferindu-le deschidere către multiple dimensiuni. Miturile structurează creațiile, alegerea lor fiind explicată de biografia scriitorului. Ele sunt expresia trăirilor și a experienței sale de viață. Bujor Nedelcovici utilizează elemente ce țin de o sferă a neobișnuitului, pe care le împletește cu idei filozofice. Fantasticul și dublul oferă un prilej de meditație, conferind textelor accente metafizice.
Opera autorului se deschide către un plan al transcendenței, care îi amplifică semnificațiile. Învestirea cu sensuri etice, prezența simbolurilor, a elementelor fantastice, a dublului, reiterarea miturilor și încărcătura metafizică oferă creației lui Bujor Nedelcovici un profil aparte.”
O carte de critică universitară ce arată capacitate de lectură organizatoare și competență de a structura tematic și stilistic.
Lucian-Vasile Szabo – E.A. Poe: Romantism, modernism, postmodernism.
Implicații jurnalistice, fantastice și science fiction
Lucian Vasile Szabo este critic literar, jurnalist și cercetător în domeniul comunicării. A fost redactor-șef al cotidianului „Timișoara”. A publicat mult, inclusiv literatură SF. În studiul de față și-a propus să se ocupe de câteva aspeste mai puțin cercetate din proza lui E.A. Poe.
Edgar Allan Poe este un scriitor complex, cu provocări multiple pentru cercetători. Deschiderile oferite de opera sa au și darul să deconcerteze, însă efortul de a investiga în acest univers dificil și fascinant este adesea răsplătit cu descoperirea de sensuri noi. Multe sunt intrinseci creației lui Poe, așteptând cercetători dedicați să le scoată la iveală. Altele rezultă din investigarea cu metode și instrumente noi ori din cele modernizate, aspect care nu este de neglijat. Studiul de față își propune să dezvolte câteva aspecte mai puțin cercetate din proza lui Edgar Allan Poe. Trei sunt direcțiile de evoluție, interesul nostru fiind îndreptat către publicistica autorului american (literara și generalistă), spre scrierile sale anticipative (subsumate a ceea ce astăzi numim science fiction sau ficțiune speculativă), precum și asupra influenței exercitate de el în literatura română. Cele trei domenii pot exista separat doar metodologic, ca ipoteza de lucru, iar investigația se înscrie în direcția evidențierii influenței reciproce a celor trei teme aflate în dezbatere. Cadrul va fi completat cu o scurtă încercare de geografie publicistică în textele epice ale Poe. Sunt deschise pe rând mai multe dosare pentru a evidenția strategiile comunicative dezvoltate de acest autor profund și original.