Indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA), care urmărește cele mai puternice 30 de companii americane, a pierdut 3,5% în ședința de tranzacționare de joi, iar în Europa, bursele din Franța și Germania au închis cu scăderi de 5%. Standard&Poor’s 500, indicele celor mai mari 500 de companii de pe Wall Street s-a depreciat cu 3,2%, în timp ce piața Nasdaq a coborât cu 3,25%.

Căderile puternice, determinate de pesimismul investitorilor ca urmare a măsurilor neconvingătoare de stimulare a economiei americane anunțate de Fed, dar și a estimărilor tot mai proaste privind creșterea economică mondială, au determinat intrarea indicilor globali în ceea ce se cheamă tehnic o piață bear (urs).

“Dacă indicele S&P 500 ar mai trebui să scadă la 1.090 de puncte pentru a intra oficial în zona pieței bear, acțiunile globale conduse de slăbiciunile din Europa și Asia se află acum oficial într-o piață bear”, arată analiștii firmei de brokeraj Bespoke Investment Group.

Ei arată că indicele Bloomberg World Index, care urmărește toate acțiunile aflate în evidențele Bloomberg, a scăzut joi cu circa 4% și înregistrează o scădere de 21% față de maximul atins pe 2 mai 2011. Oficial, intrarea într-o piață bear presupune o scădere de 20% după o creștere de minimum 20%.

Și indicele GlobalDow, care avea joi o scădere de 4,6%, este oficial în zona bear, având o scădere de peste 24% față de maximul de la începutul lunii mai.

Precedenta piață bear a început în 2008 și a determinat pierderi uriașe pe toate piețele de capital ale lumii.