ȚiriacAuto, divizia de retail auto a grupului de firme controlat de omul de afaceri Ion Țiriac, care comercializează 11 branduri, a decis să-și trimită pe teren o parte din agenții de vânzări, în condițiile în care traficul din cele 65 de showroom-uri ale rețelei este în scădere.
“Într-un astfel de context, ieșim din showroom și căutăm clienții. Acum aceștia trebuie “vânați”. Vom înființa o echipă de teren la nivelul tuturor mărcilor din cadrul ȚiriacAuto”, a declarat Silviu Docan, director general al ȚiriacAuto. El a precizat că echipele de agenți de pe teren vor merge în special către persoanele juridice care ar putea avea nevoie de o reînnoire a flotei.
Docan a preluat la începutul acestui an conducerea ȚiriacAuto, înainte ocupând funcția de director general al AutoCobălcescu, unul dintre cei mai mari dealeri Renault-Nissan-Dacia din Capitală. Potrivit estimărilor ZF, cifra de afaceri a diviziei de retail auto din cadrul Țiriac Holdings s-a situat anul trecut între 300 și 400 mil. euro, aproape la jumătate față de nivelul din anul anterior.
De la începutul anului piața auto și-a continuat declinul, ajungând după primele cinci luni la vânzări totale de 43.500 de mașini, în scădere cu aproape 40% față de anul trecut. Dintre mărcile comercializate de ȚiriacAuto cele mai mari scăderi au fost înregistrate de Hyundai, cu un declin de 61% și Dodge cu un minus de 84% la nivelul primelor cinci luni. Reprezentanții companiei nu au precizat însă volumul sau valoarea vânzărilor de la începutul anului și nici numărul agenților de vânzări care vor pleca pe teren “în căutarea” clienților, dar au spus că această măsură începe să fie practicată de tot mai mulți jucători din auto.
ȚiriacAuto a deschis ieri un nou centru în partea de sud a Capitalei, în care se comercializează mărcile Hyundai și Mitsubishi, fiind cel de-al doilea dealership deschis anul acesta după cel de la Cluj din primul trimestru al acestui an, unde s-au investit 7 mil. euro. “Toată lumea se așteaptă acum la o revenire din partea pieței auto deoarece “am atins fundul sacului”. Cu binele te obișnuiești mai ușor, cu răul mai greu. Ne-am “obișnuit” cu situația actuală și ne-am redimensionat pentru această piață”, a subliniat Docan, fără a preciza însă cum s-au redus cheltuielile. În ceea ce privește diferența dintre mărci în cadrul ȚiriacAuto, directorul companiei afirmă că dealerii care comercializează Mercedes-Benz sunt în prezent mai profitabili decât cei care vând Hyundai, cu toate că brandul premium comercializează mai puține mașini.