Titularizarea 2011, examenul susținut de profesori pentru repartizarea în sistemul de învățământ, a înregistrat circa 32% dintre candidați respinși, 52 având note de 1, alți 38% au note între 5 și 7, iar 30% au note peste 7, 26 obținând nota maximă, a anunțat, luni, secretarul de stat în Ministerul Educației, Oana Badea.



Secretarul de stat Oana Badea a spus că la concursul de titularizare din acest an 32% dintre candidați au obținut note sub 5. Dintre aceștia, 52 au luat note de 1, jumătate fiind obținute la disciplina Educație fizică și sport.



De asemenea, 38% dintre candidați au obținut note între 5 și 7, ei având posibilitatea să ocupe posturile de suplinitori.



Alți 30% dintre candidați au obținut note între 7 și 10, astfel încât pot opta pentru un post titularizabil din lista posturilor și catedrelor vacante. Notă maximă au obținut 26 de candidați.



Secretarul de stat a prezentat situația rezultatelor la titularizare comparativ cu ultimii trei ani. Astfel, în 2008, ponderea celor care au obținut note sub 5 a fost de 18%, într 5 și 7 – de 37%, iar între 7 și 10 – 45%.



În 2009, note sub 5 au avut 17%, între 5 și 7 – 39%, iar între 7 și 10 – 44%.


În 2010, note sub 5 au obținut 23%, între 5 și 7 – 39% și tot atât între 7 și 10.


Oana Badea a precizat că obiectivul acestui concurs este acela de a selecta candidații care vor preda în învățământ și acela ca la 12 septembrie elevii să aibă în față cadre didactice pregătite.



“Cel mai important este faptul că obiectivul de a selecta resurse umane de calitate a fost atins, astfel că nu orice absolvent poate ajunge în fața elevilor. La 12 septembrie, elevii vor avea în fața lor cadre didactice pregătite”, a spus Oana Badea.


Ea a făcut precizarea că după ora 16.00 vor fi afișate rezultatele la titularizare, în centrele unde au avut loc probele scrise.
Candidații nemulțumiți de rezultatul obținut la proba scrisă pot depune contestații, care vor fi transmise comisiei de rezolvare în 18-19 iulie. Rezultatele finale la concursul de titularizare vor fi afișate în 21 iulie.



Prima etapă de repartizare – repartizarea în ședință publică, la nivel de centre de concurs/unitate de învățământ, a candidaților care au obținut cel puțin nota 7, pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile va avea loc în 22 și 25 iulie.



Pentru a doua etapă de repartizare – repartizarea la nivel național a candidaților care au obținut cel puțin nota 7, pe posturile didactice/catedrele rămase vacante titularizabile după prima etapă, în perioada 27-28 iulie candidații pot depune opțiuni la centrele de concurs unde s-au înscris. Repartizarea computerizată la nivel național, în baza opțiunilor depuse de candidați, va avea loc în 29 iulie.



Potrivit datelor centralizate la Ministerul Educației, la proba scrisă a concursului de titularizare au fost înscriși 38.101 candidați, dar la teste s-au prezentat 29.291 de persoane.



Dintre cei prezenți, 5.460 s-au retras din concurs, 2.206 din motive medicale și 3.254 din motive personale. De asemenea, 95 au fost eliminați, 55 pentru fraudă, iar restul întrucât aveau dosare incomplete.


Din cei 38.101 de candidați înscriși la titularizare, peste 4.000 sunt absolvenți din promoția 2011. Numărul total de posturi didactice sau catedre vacante titularizabile este de 4.471, iar al celor vacante sau rezervate netitularizabile este de 42.731.


Cele mai căutate discipline au fost cele de educatoare, institutori/învățători, limba și literatura română, limba și literatura engleză, educație fizică și sport, matematică, psihopedagogie specială, istorie, geografie, limba și literatura franceză, religie ortodoxă și biologie.