Toamna dragostei lor

Nu sunt mai mult de 10-12 ani de cand Teatrul “TamA!si AÂ?ron” din Sfantu Gheorghe (cred ca pe atunci se chema Teatrul Maghiar de Stat) era un simplu teatru de provincie; ba, mai rau, un teatru de provincie nu prea grozav, ale carui spectacole starneau un entuziasm minim. In chip miraculos, parca, pe la inceputul anilor 90 ne-am pomenit deodata ca, la Sfantu Gheorghe, teatrul de limba maghiara face spectacole de nivel nu doar republican, dar si european. Evident, nu era vorba despre un miracol, ci…pur si simplu, despre un grup de oameni foarte talentati, care se adunasera sub conducerea altui om foarte talentat, regizorul BocsA!rdi LA!szlA3. Si mai era vorba si despre un director foarte talentat, Nemes Levente, care si-a dat seama ca grupul poposit la Sfantu Gheorghe (ai carui componenti proveneau, in marea lor majoritate, din trupa de amatori “Figura” de la Miercurea Ciuc) trebuie sprijinit, in ciuda voitorilor de bine si a protestelor si opozitiei lor. Asa se face ca intr-un orasel din mijlocul tarii s-a ivit un teatru cum si-ar dori multe orase mari si importante – printre care si Capitala… Cea mai recenta premiera a acestui teatru este Romeo si Julieta de William Shakespeare.
BocsA!rdi LA!szlA3 pare sa fi pornit la montarea piesei cu o totala nepasare fata de orice model posibil (nepasare ingloband si eventuala acuzatie de “imprumut”), cu o totala lipsa de inhibitii si cu o totala participare sufleteasca, uneori literalmente rascolitoare, ce se transmite privitorului si il face sa se scufunde, cu teama si in acelasi timp cu voluptate, in fluidul de energii si emotii al spectacolului.
In viziunea lui BocsA!rdi, iubirea celor doi adolescenti are ingenuitatea si  forta elementelor naturii, dar are, totodata, profunzimea si misterul de neexprimat in cuvinte ale muzicii. De aceea, avanscena este dominata de un pian si este acoperita, pe toata deschiderea, de un strat gros de frunze uscate, in culorile splendide si obosite ale toamnei. Aici se petrec toate “momentele” dintre Romeo si Julieta: in fosnetul parca viu al frunzelor, cei doi se descopera, se indragostesc, se iubesc, se despart, se reintalnesc – inca in viata! – si… nu, nu mor aici. Stingerii lor le este rezervata podeaua goala si neagra a scenei, locul unde evolueaza, asa zicand, societatea ce ii condamna la pieire. Decorati de scenograful Bartha JA3zsef cu mari panze pictate – un stil ciudat, eteroclit, in care barocul se invecineaza cu arta naiva si Botticelli cu Gauguin -, peretii delimiteaza o lume urata si meschina, brutala si concupiscenta (inspirat costumata de catre Dobre KA3thay Judit in haine cumva moderne, cumva atemporale), o lume unde viciul pandeste inocenta, spre a o intina. De aceasta lume se ascund cei doi adolescenti – o Julieta baietoasa, cu parul tuns ca al unui recrut (excelenta, PA©ter Hilda, marcand cu o sensibilitate aproape dureroasa drumul spre maturizare al eroinei), si un Romeo romantic, cu plete inelate aurii (Nagy AlfrA©d, la randul sau  ireprosabil, inzestrandu-si personajul cu avanturi poetice si izbucniri de temperament) -, de aceasta lume incearca sa-i fereasca – fireste, fara a izbuti… – muzica. In montarea lui BocsA!rdi, muzica (autor: KA¶nczei AÂ?rpA!d, la pian: Zeno Apostolache, mica orchestra mai cuprinzand inca patru instrumentisti) este un personaj in sine, care intervine in actiune la propriu, prin faptura fizica a muzicantilor; un personaj, poate, nitel supradimensionat, intrucat muzicii executate “pe viu” i se adauga melodii inregistrate, dar care ofera spectacolului o vibratie continua, patrunzatoare. Si tot muzica (iar nu ducele Escalus!) este cea care, prin glasul cald si pur al baritonului SzilA!gyi Zsolt, incheie povestea tragicilor indragostiti, chemand la impacare si iertare…
S-ar mai putea spune – ar trebui sa se mai spuna – multe inca despre acest spectacol frumos, sincer, trist si totusi alinator. Spatiul imi ingaduie doar sa amintesc, in fuga, numele catorva interpreti absolut remarcabili – PA!lffy Tibor (Mercutio), MA!tray LA!szlA3 (Calugarul Lorenzo), SzabA3 Tibor (Capulet), D. Albu AnnamA!ria (Doica Julietei), SzabA3 EnikA¶ (Lady Capulet), VA!ta LorA!nd (Tybalt) -, cu mentiunea ca intreaga trupa s-a prezentat, din nou, ca un ansamblu perfect omogen si de un impecabil profesionalism.
P.S. Iata lista (promisa) a premiilor acordate la Festivalul de dramaturgie contemporana de la Brasov: Marele Premiu – Blestemul lui Mercutio de Grigori Gorin (Teatrul “Sica Alexandrescu” din Brasov); Premiul pentru regie – Claudiu Goga (Blestemul lui Mercutio si Romeo si Jeannette de Jean Anouilh la Teatrul “Nottara”); Premiul pentru scenografie – Sica Rusescu (decorul la Romeo si Jeannette); Premiul pentru cea mai buna actrita – Virginia Itta Marcu (Linda din Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller, Teatrul “Sica Alexandrescu” din Brasov); Premiul pentru cel mai bun actor – Virgil Ogasanu (Batranul din Uzina de placeri S.A. de Valentin Nicolau, Teatrul “Nottara”); Premiul special al juriului – spectacolul Genocid sau Ficatul meu e fara rost de Werner Schwab (Teatrul Odeon, regia: Sorin Militaru) si spectacolul Drept ca o linie de Luis Alfaro (Teatrul “Maria Filotti” din Braila, regia: Radu Apostol); Premiul pentru cea mai buna tanara interpreta – Paula Niculita (DesirA©e din Genocid); Premiul pentru cel mai bun tanar interpret – Marius Cordos (rolurile din Blestemul lui Mercutio si Moartea unui comis-voiajor).
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar