În schimbul îndeplinirii condițiilor cerute, Germania a fost de acord să sporească puterea de creditare a fondului de urgență de la 250 la 500 miliarde de euro. Nu este clar cum va fi realizat acest lucru cu ratingul AAA al fondului deși amenințarea de a trage agențiile de rating la răspundere pentru ratinguri incorecte ar putea asigura o oarecare flexibilitate.
Merkel a fost de asemenea de acord să permită fondului să achiziționeze obligațiuni ale statelor salvate “ca excepție”.
Ea nu a fost de acord cu eurobondurile sau cu o “restructurare soft” în care țările își răscumpără propriile obligațiuni la un discount de pe piață și nici cu achiziționarea obligațiunilor țărilor cu probleme în scop preventiv sau cu transferuri suplimentare către Europa de Sud sau Irlanda.
Condițiile puse de Germania Greciei privesc o vânzare rapidă de active naționale în valoare de 50 de miliarde de euro în decurs de patru ani, de zece ori mai mult decât suma de 5 miliarde de euro cu care căzuse de acord premierul George Papandreou cu un an în urmă.
Când Fondul Monetar Internațional a propus această sumă luna trecută, premierul grec a spus inspectorilor să nu se “amestece în treburile interne ale țării”.
În schimbul îndeplinirii acestor condiții, cancelarul german Angela Merkel a fost de acord cu reducerea dobânzii pentru contribuția Uniunii Europene din cadrul pachetului de susținere de 110 miliarde de euro acordat Greciei cu 1% și cu prelungirea scadenței la 7,5 ani. Aceste măsuri nu vor reface solvabilitatea Greciei, spirala datoriilor țării fiind mult prea avansată. Nivelul datoriei se va apropia de 150% din PIB în acest an, iar costurile legate de serviciul datoriei reprezintă 14,4% din veniturile fiscale.
Între timp, efectele măsurilor de austeritate se fac simțite din ce în ce mai puternic. Numărul șomerilor a urcat cu aproape 1%, până la 14,8% în ianuarie, rata șomajului în rândul tinerilor fiind de 39%.
În cazul Portugaliei, reducerile au fost adâncite. Pensiile, beneficiile sociale și de sănătate vor fi reduse, după reducerile salariale deja în curs.
O aripă a Partidului Socialist aflat la putere a anunțat că nu va vota “o politică dezastruoasă”. Reprezentanții acesteia au declarat că guvernul nici nu a știut de la început de reducerile impuse de autoritățile de la Bruxelles.
O înăsprire a politicii fiscale de o asemenea amploare într-o țară cu o datorie public-privată de 330% din PIB, o monedă supraevaluată, și dependentă de finanțare externă, nu reprezintă o perspectivă fericită.
“Va fi afectată stabilitatea sistemului bancar local”, a declarat Giada Giani din cadrul Citigroup. Randamentele obligațiunilor pe cinci ani ale Portugaliei au atins un nivel record de 8% în urma veștii privitoare la noile reduceri.
Pentru Irlanda, una dintre condiții, încă neîndeplinite, este majorarea impozitului pe profit de 12,5%.
Peter Sutherland, fost comisar european pentru concurență, spune că Irlanda este sancționată pentru transparență. Rata reală a impozitului pe profit din Franța este de 8,2% atunci când sunt incluse stimulentele ascunse, susține el.
Condiția pentru Spania, Italia, Belgia și alte țări privește o supraveghere strictă a sistemului de pensii, a politicilor salariale, a nivelurilor de productivitate, precum și o frânare a datoriei.
Exact după cum se temeau euroscepticii, uniunea monetară a condus la o situație în care, pentru a “salva euro”, după cum spune Merkel, vechile state europene sunt nevoite să accepte un grad de subjugare care nu ar fi fost altfel tolerat.
Cancelarul german s-a declarat mulțumit de rezultat. “Ne-am atins obiectivele naționale”, a declarat aceasta.
Totuși, vor conduce aceste măsuri la ieșirea din criză? Statele debitoare sunt făcute să suporte consecințele a ceea ce este la bază o criză bancară paneuropeană’