Bataiosul publicist de la Cluj ar trebui sa poarte agatata de gat o pancarta cu inscriptia “Atentie, Laszlo Alexandru izbeste roata!”
Noua carte a lui Laszlo Alexandru, Toate panzele sus! (polemici, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2005), putea fi intitulata Toate poalele sus! In polemicile sale autorul este la fel de lipsit de eleganta ca acele mahalagioaice care, cand se cearta, isi ridica poalele-n cap pentru a-si arata anumite parti ale corpului (in general camuflate). Mahalagioaicele, cel putin, se cearta intre ele, in timp ce Laszlo Alexandru jigneste din senin oameni de valoare, care – daca sunt in viata si daca citesc o asemenea carte – nu pot ramane dect stupefiati. Din punctul de vedere al “polemistului”, G. Calinescu “a slujit cu fervoare comunismul”, Eugen Simion este “un academician firoscos”, Dan Petrescu involueaza catre “reprezentatia gratuita a barfei de crasma”, Paul Goma a devenit “partizanul minciunilor scandaloase”, Cristian Badilita debiteaza “gogomanii frantuzite”, Claudiu Komartin e “un analfabet moral” si asa mai departe. Dupa cum reiese dintr-un interviu, reprodus in acelasi volum, Laszlo Alexandru este foarte mandru de comportamentul lui agresiv. Se considera un fel de erou dintr-un film american, care lupta singur cu o intreaga armata de adversari: “Am izbit roata cu frazele mele polemice, fara a menaja nici un grup sau grupulet.”
Pe marginea unor drumuri de munte poate fi vazut cate un panou de avertizare, pe care scrie: “Atentie, cad pietre!”. In mod similar, bataiosul publicist de la Cluj ar trebui sa poarte agatata de gat o pancarta cu inscriptia “Atentie, Laszlo Alexandru izbeste roata!”
“Ma simt un rahat/ sunt un rahat/ o voma pe care o batrana/ se pisa din picioare/ incercand sa ma dizolve” – acesta este genul de poezie pe care il cultiva Adrian Chivu, autorul volumului Schizosonet (Timisoara, Ed. Brumar, 2005). In principiu, folosirea de catre un poet a unor cuvinte deocheate nu trebuie sa sperie. Si nici nu sperie (poate doar pe unii cititori necultivati). Ca dovada, Emil Brumaru, care merge in privinta aceasta mult mai departe, place chiar si celor mai sfioase domnisoare. Dar Emil Brumaru are talent.
Adrian Chivu, mai putin inzestrat, face din utilizarea limbajului licentios o forma (ieftina) de sfidare a conventiei. El are o predilectie pentru evocarea mizeriei fiziologice: “am plecat in red lion cu zina in veceu daca vrei o punem dar sunt pe stop”, “ma masturbez in cautarea ta”, “ma aplec si vomit”, “albumele de arta le vindem pe o suma de cacat” etc.
Daca asemenea texte nu au ca scop epatarea cititorilor, ci reprezinta un nevinovat mod de defulare, te intrebi de ce nu se defuleaza autorul la el acasa, in baie, si o face in public.