1. BNR reintra in pozitia de creditor net. BNR a revenit in octombrie in postura de creditor net fata de sistemul bancar, pentru prima data de la sfarsitul anilor nouazeci. Aceasta inversare a venit pe fondul turbulentelor puternice de pe piata monetara locala, bancile comerciale fiind nevoite sa apeleze masiv la imprumuturi de refinantare de la BNR, in conditiile in care nu au mai putut sa imprumute lichiditati de pe piata. Excesul traditional de lichiditate de pe piata interbancara a fost resorbit, pe masura ce bancile au acordat mai multe credite in lei clientilor. Totodata, operatiunile derulate de BNR anul acesta pe piata valutara (prin care a vandut euro contra lei pentru a tempera presiunile de crestere a cursului) au redus cantitatea de lei din sistem.
2. Euro la maximul ultimilor patru ani. Leul a pierdut masiv teren in decembrie, pe fondul unor presiuni puternice din partea investitorilor internationali, dar si a importatorilor locali. Astfel, euro a urcat saptamana trecuta la cursul oficial la un varf al ultimilor patru ani, de 3,9530 lei. Analistii sunt pesimisti in privinta evolutiei leului cel putin in prima parte a lui 2009 si considera ca maximul istoric de 4,2 lei/euro (atins in 2004) ar putea de asemenea sa fie depasit. Presiunea de depreciere a leului este alimentata de necesarul mare de finantare a deficitului de cont curent si a datoriei externe. 3. Erste aduce un britanic la sefia BCR. La jumatatea anului, britanicul Dominic Bruynseels, 48 de ani, a preluat conducerea executiva a BCR, cea mai mare banca de pe piata. Bruynseels a lucrat pentru grupul britanic Barclays, iar pana la sfarsitul lui 2008 avea drept misiune elaborarea unei noi strategii pentru BCR pe urmatorii doi ani. In toamna a fost decisa inlocuirea si a ultimului membru al echipei de management a fostului presedinte al BCR, Nicolae Danila: Jean Andronie, vicepresedinte pe corporate, va fi schimbat cu austriacul Wolfgang Schoiswohl. 4. Adio credite in franci elvetieni. Descoperite de piata locala spre sfarsitul lui 2004, creditele in franci elvetieni devenisera din ce in ce mai atractive in a doua jumatate a lui 2007 – prima jumatate a lui 2008. Apetitul pietei din ce in ce mai mare a facut ca imprumuturile in franci sa ajunga la o cota de circa 14% din creditul de retail, incepand sa fie tot mai criticat de BNR, dar si de unele banci. Odata cu noile norme de creditare introduse de banca centrala, avantajul de suma al creditelor in franci a disparut, bancile renuntand succesiv sa mai dea finantari in aceasta moneda. 5. Cursa majorarii dobanzilor la depozite. Incepand din septembrie, una dupa alta bancile s-au angajat intr-o cursa a majoraii dobanzilor la depozite, si in lei si in euro, in incercarea de a compensa pierderea finantarilor externe prin atragerea de resurse de pe piata locala. Bancile au uitat de zgarcenia din anii trecuti, cand dobanzile la depozite ajungeau sa fie si real negative, si au inceput practic sa liciteze pentru atragerea clientilor. Chiar daca inflatia a inceput sa scada, dobanzile au continuat sa urce, ajungand pana la 15% la lei, respectiv la 7,5% la euro. 6. Dupa 11 ani, Citi se transforma in sucursala. Citibank Romania, filiala locala a grupului bancar american, a parcurs in toamna acestui an procesul de transformare in sucursala a Citibank Europe din Irlanda, schimbarea statutului devenind efectiva de la 1 ianuarie. Este primul jucator care se transforma din filiala in sucursala, desi fosta ABN Amro Bank Romania, in prezent RBS Bank Romania, anuntase de mai mult timp un plan in acest sens si care a si fost implementat in mare parte, urmand a se finaliza la 1 iunie 2009. 7. Tranzactii incrucisate pe piata asigurarilor. Grupul BCR a renuntat in toamna la afacerile cu asigurari, vanzand cele doua companii specializate – BCR Asigurari si BCR Asigurari de viata – austriecilor de la Vienna Insurance (VIG) pentru 244 mil. euro. In paralel, VIG a vandut compania Unita unui alt grup austriac, Uniqa, pentru o suma de circa 190 mil. euro. VIG mai detine pe piata locala companiile Asirom, Omniasig si Omniasig Asigurari de Viata.
8. Patriciu, candidat la preluarea Anglo-Romanian Bank. Omul de afaceri Dinu Patriciu a ajuns intr-o faza avansata a negocierilor cu Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, pentru preluarea Anglo-Romanian Bank, aflata sub controlul integral al BCR. Conform unor surse de pe piata, discutiile s-au complicat din cauza unei linii de credit acordata de Erste pentru Anglo-Romanian Bank si care ar trebui acoperita de cumparatorul bancii. Anglo-Romanian Bank are licenta de operare la Londra.
9. Peste 6.000 de unitati bancare. In 2009 reteaua bancara a trecut de pragul de 6.000 de unitati, continuand astfel un sir de mai multi ani de crestere accelerata. In septembrie BNR a numarat peste 6.300 de unitati in sistemul bancar, cu 1.300 mai multe decat in urma cu un an. Totusi, ritmul de extindere a retelelor teritoriale ar putea sa coboare dramatic la anul.
10. Inca un an cu branduri noi pe piata. CEC, cea mai veche banca din sistem, a demarat anul acesta un amplu proces de rebranding, care va presupune, pe langa o noua identitate vizuala, si modernizarea agentiilor si a sistemelor bancii. Grecii de la NBG au inceput sa aduca sub brandul propriu subsidiarele locale (concentrate in jurul Bancii Romanesti), iar americanii de la GE Money, care au achizitionat la pachet trei IFN-uri in urma cu un an, isi promoveaza propria imagine.