Cercetătorii englezi au realizat un studiu cu privire la ce melodii nu ar trebui ascultate când conducem, deoarece crește riscul producerii unui accident. Vezi care sunt aceste melodii.
Acest studiu poate părea bizar, însă este de fapt unul foarte serios, prin care se investighează factorii patologici ai stresului și posibilele remedii ale acestuia. Somnul, masajul, sportul sunt câteva exemple care ajută, însă conform cercetătorilor de la Mindlab International, cea mai bună modalitate pentru a te relaxa este muzica.
Dr. David Lewis-Hodgson afirmă că “studiile au demonstrat că muzica pătrunde adânc în creier, stimulând nu numai regiunile responsabile cu procesarea sunetului, dar și cele asociate emoțiilor”.
“Testele au fost efectuate pe 40 de femei, pentru a observa efectul muzicii asupra funcțiilor creierului”, a spus Directorul Duncan Smith.
Pentru a ajunge la un TOP 10, cercetătorii au venit cu o listă largă de melodii care a fost ascultată de grupul de persoane, iar în urma unei selecții, au rămas cu 10. Acestea sunt probabil cele mai relaxante melodii care nu ar trebui ascultate în timp ce conduceți, pentru că pot duce la somnolență și, în acest caz, la un eventual accident.
CItiți top 10 melodii interzise la volan pe www.promotor.ro