Într-o scrisoare din 1972 către un admirator din Japonia, Agatha Christie mărturisește care sunt romanele ei preferate, oferind și câte o scurtă explicație.
1. Zece negri mititei
Mi-a plăcut tehnica aceasta complicată care mi-a pus mintea la lucru și cred că m-am descurcat mulțumitor.
2. Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd
Un (roman) preferat, în general, și, de asemenea, prima oară când naratorul reușește să fie un ticălos.
3. O moarte anunțată
Mi-am închipuit personaje interesante despre care să merite să scriu, iar la sfârșitul cărții mi se părea că le cunosc.
4. Crima din Orient Express
Păi, fiindcă a fost o idee nouă despre o conspirație.
5. 13 probleme
O culegere bună de povestiri.
6. Către zero
Mi s-a părut interesantă ideea ca niște oameni din locuri diferite să se apropie de crimă, în loc să încep cu crima și să dezvolt de aici.
7. Noapte nesfârșită
Preferatul meu în momentul de față.
8. Casa Strâmbă
Am găsit interesant de explorat cazul acestei familii.
9. Vinovat fără vină
O idee care mi-a venit cu ceva vreme înainte de a începe să lucrez la carte.
10. Mâna ascunsă
Pe care am recitit-o mai târziu și mi-a plăcut la fel de mult.
Pornind de la această listă, Editura RAO a propus cititorilor ei colecția „Top 10 – romane favorite”, într-un format de buzunar, ușor accesibil, o colecție „de masă”. Care, fără îndoială, are succes.
Într-unul dintre numerele anterioare ale „Ziarului de duminică” am scris despre unul dintre romanele apărute în această colecție, „Vinovat fără vină”. Revenim acum asupra întregii colecții, spunând că ordinea lor este chiar cea sugerată de autoare.
Exemplificăm cu volumul al șaselea – „Către zero” – unul dintre cele mai interesante semnate de Agatha Christie. Care pleacă de la următorul raționament, expus la pagina 198: „Atunci când citești despre o crimă – sau o operă de ficțiune bazată pe o crimă – de obicei totul începe cu momentul comiterii ei. Ceea ce e complet greșit. Plănuirea crimei se face cu mult timp înainte. Crima în sine reprezintă punctul culminant al unei serii de circumstanțe care converg spre un punct comun la un moment dat. Sunt implicați oameni din diferite părți ale lumii,
și din motive cu totul nebăhuite. Domnul Royde a venit aici tocmai din Malaysia. Domnul MacWhirter se afla aici pentru că a dorit să vadă din nou locul unde a încercat să se sinucidă mai demult. Crima propriu-zisă este sfârșitul poveștii. Este momentul zero!”
Cititorul nu va fi defel dezamăgit. Se produce, firește, o crimă, asasinul lasă în urmă enorm de multe indicii false, incriminând altă persoană, pe care o urăște din tot sufletul, dar în final, o seamă de împrejurări și, firește, deducțiile polițiștilor, îl dau de gol. Un roman care se citește cu sufletul la gură. Ca, de altfel, toată colecția.