Concelex, unul din cei mai mari constructori de pe piața locală, fondat de Daniel Pițurlea, a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 1,48 miliarde de lei, în creștere cu 17% față de anul anterior, și cu un profit net de 202 milioane de lei, față de 152 de milioane de lei în 2024.
Compania a dezvoltat peste 1.000 de proiecte ce conturează România modernă, de la soluții de transport (drumuri, linii de metrou sau tramvai), la spitale, școli, stadioane, obiective energetice și lucrări la aeroporturi.

Concelex are în prezent contracte semnate de 3 miliarde euro, în timp ce pipeline-ul total pentru următorii cinci ani se ridică la aproximativ 5 miliarde euro. Printre cele mai importante proiecte în derulare ale Concelex se numără construirea Centrului de Mari Arși din cadrul Spitalului Grigore Alexandrescu București, a Spitalului Regional de Urgență Craiova, un contract de 1,87 mld. lei, și a Institutului Regional de Oncologie Timișoara (903 mil. lei execuția), în asociere cu alți constructori, precum și a unui nou corp pentru Spitalul Clinic de Urgență din Constanța.
Concelex a câștigat în acest an și contractul pentru reabilitarea și consolidarea pasajului Bucur Obor, cu o valoare de 109 milioane lei, în asociere cu X-Way Infrastructure. Mai mult, compania în asociere cu un alt constructor, Bog’Art, realizează lucrările la Prelungirea Ghencea, care presupun în principal lărgirea bulevardului la patru benzi de circulație și extinderea și modernizarea liniei de tramvai.
