Tânărul Andrei Ciubotaru, încă unul dintre plasticienii “anapoda” pe care îi pune în scenă Galeria Recycle Nest, expune aici o suită de rame (din germanul “rahme”) fără tablouri, de cadre tubulare care se dispensează de obișnuita, comuna pânză centrală, adresându-se ochiului ca obiecte de contemplație în sine. În plus, sunt niște frame-uri care amorsează numeroase întrebări asupra condiției artei plastice, care eliberează asociații arborescente, sunt niște cadre aproape didactice, care instruiesc provocând dezbateri.
Uzual, rama închide un tablou (sau o oglindă, sau o operă plastică plană), îl delimitează completându-l decorativ, iar, pe de altă parte, îl închide făcându-l finit, scoțându-l din condiția de atelier și făcându-l expozabil.
Rama este punctul final al picturii, coperta cărții, ambalajul cadoului. E cuibul (“the nest”) care își așteaptă puii. Andrei Ciubotaru ia în răspăr această prejudecată, așezând carul înaintea boilor, plasând cadrul înaintea pânzei și poftindu-ne să ne imaginăm nu o ramă pentru un tablou, ci un tablou pentru fiecare dintre ramele sale. Invitație șmecheră, de altfel, pentru că, în afara golului, nimic nu șade bine înăuntrul lor. Sunt prea dense, plastic vorbind, ca să mai îngăduie concurența unei povești centrale.
În tuburile de plexiglas îmbucate rectangular (vezi foto) de pe simezele de la Recycle Nest curg imagini (cum altfel?) reciclate, smocuri de câlți, fragmente de hărți, fotografii sfâșiate, semne grafice și pete de culoare. De fapt, pensula (e-un fel de-a numi varii tehnici) și imaginația autorului se exersează atipic, inversat, sunt centrifugate, astfel încât tabloul ajunge să substituie rama sau să devină exterior acesteia. Iluzia finală: golul dinăuntrul ramei devine ramă interioară, iar rama-tablou poate prolifera nesfârșit spre exterior, desființând însăși ideea de limită.
În tot acest joc al înțelesurilor posibile, Andrei Ciubotaru nu face nicio promisiune concretă în privința evoluției sale, în afara aceleia, poate, că va obosi să tragă la rame o viață artistică întreagă.

*) Recycle Frame, la Recycle Nest, str. Icoanei nr. 17