Aici, la Caminul Artei etaj, Tina Popa a alaturat cateva dintre creatiile ultimilor ani (foto 10 – 12) . O stranie senzatie de confort (dupa intalnirea cu catalogul de sala) vine sa completeze aerul echilibrat al sintezei si ideea de durabil artistic al exponatelor. Fara sa fie sofisticata la nivelul expresiei, ea pare ca detine, precum maestrii stravechi, secrete de fabricatie. Nu la nivelul prafului care compune culoarea, nici al ductului, ci al compozitiei, care, credem, reprezinta singurul subiect (chiar si in panzele figurative) al tablourilor sale. Culorile, adesea pufoase si evanescente ca la Redon, se straduiesc parca sa captureze niste vise dinainte de trezire. Iar ochiul mintii care le vede si apoi le asterne pe suport material e agitat de un REM pregatit sa devina nostalgic. Viziuni acvatice (care, prin tehnica decalcomaniei, evoca miscarea in ralenti a unor plante de adancime) se intersecteaza cu fulguratii abstracte ce aduc in memorie simfonismul cromatic autumnal al dealurilor valcene. In toate lucrarile, culoarea se misca (si, poate, aici se afla de punctul intalnire al tuturor creatiilor Tinei Popa), are ritmul si pulsiunea unui organism de sine statator, sugereaza mobilitatea viului (unde “viu” poate insemna si tremurul vantului si lunecarea apei), dar si teama de incremenire care, probabil, ii face pe paleontologi sa-si imagineze fosilele ca pe niste adieri ale posibilului.
Ziarul de Duminică
TOPGALERII/ Expo Quiz
O expozitie artistica desemneaza, in mod traditional, spatiul si timpul in care niste obiecte de arta (picturi, desene, fotografii, sculpturi, instalatii, video, sunete, performances) intalnesc un public.
O expozitie artistica desemneaza, in mod traditional, spatiul
si timpul in care niste obiecte de arta (picturi, desene,
fotografii, sculpturi, instalatii, video, sunete, performances)
intalnesc un public. Expozitia curenta este inteleasa, indeobste,
ca o antologie artistica temporara, spre deosebire de expozitia
permanenta. Exista expozitii de grup si expozitii individuale,
expozitii itinerante, expozitii tematice, iar expunerea se poate
face fie in institutii specializate (muzee, centre artistice), in
galerii private (unde operele pot fi achizitionate) sau in locuri a
caror destinatie principala nu este nici prezentarea, nici vanzarea
de arta (restaurante, baruri, holuri de intreprinderi, primarii,
teatre etc.). Practica expozitiilor de arta dateaza din 1673, an
cand Academia regala de pictura si sculptura din Franta a deschis
prima sa expozitie semipublica de opere artistice. A fost inceputul
unui tip special de expozitie regulata, in care orice artist isi
putea oferi operele spre expunere.
Ar trebui poate inteles din acest detaliu ca o expozitie, de
orice fel ar fi ea, prilejuieste nu doar intalnirea dintre public
si opera, ci si un dialog intre artist si publicul sau. Expozitia
nu este doar o sucursala a catharsis-ului, ci si un act de
cunoastere, de clasificare si de evaluare. Expozitia reprezinta
semnatura unui artist sau o colectie de semnaturi. Este o carte pe
coperta careia, inainte de titlu, este trecut numele autorului
(autorilor).
Am pus laolata toate aceste informatii (fastidioase, fara doar
si poate, pentru multi dintre citirorii nostri), doar spre a
exprima nedumerirea, flagranta, pe care mi-a suscitat-o recentul
Salon de arte vizuale (Salonul de iarna), organizat in holul si la
etajul intai al Palatului Sutu de catre UAP si Andrei Romocean
(expozitia este deschisa pana in data de 21 ianuarie, a.c.). O
expozitie ampla, cu multe si variate (pana la incongruenta)
lucrari. Poate insa ca primul criteriu de coercoeziune al unui
Salon de acest tip este chiar diversitatea, asa incat sa nu cartim
prea tare. Ce deranjeaza si martirizeaza intelegerea noastra este
faptul ca mai mult de jumatate dintre exponate nu au titlu si o
eticheta care sa precizeze numele autorului. Iata un, sa zicem,
Mircea Roman. Dar o fi chiar Mircea Roman sau vreun emul? Costin
Ionita, un sculptor de mare talent, prezent cu o piesa statuara
dramatica, si-a lasat, siret, cartea de vizita la bral personajului
sau (vezi foto 2). Daca asocierea este aici hilara, in cazul lui
Daniel Craciun, care a revenit cu pixul peste eticheta tiparita,
lucrurile nasc perplexitate (vezi foto 3). E oare vorba despre work
in progress? Sau a venit autorul la umbra noptii sa schimbe titlul
sub lovitura unei inspiratii de moment? La ceilalti, trebuie mers
pe bajbaite: recunoastem un Bradean (chiar daca atipic, in sensul
recursului la o ironie pe care nu i-o stiam – figura centrala a
tabloului este o bovina solemna, asezata intr-o postura
uman-cogitativa – vezi foto 4), un Breza plin de astutie si
fascinat de detaliul fantast (vezi foto 5), un Horatiu Malaele cu
linie pura, agila si sigura (foto 6) si o sumedenie de sculpturi
(segmentul cel mai consistent al expozitiei) in care, alaturi de
“lemnele” robuste ale unui Alexandru Papuc (foto 7) sau deja
evocatului Costin Ionita, rapesc privirea, prin spectacularul
cromatic, Mihai Topescu (foto 1), Dumitru Cozma (foto 8) sau
Catalin Udrea (foto 9). Pentru ceilalti, al caror blazon nu a
intrat in heraldica recunoscuta si recognoscibila, trebuie sa
ghicim. De fapt, expozitia asta este: un imens quiz, o sarada
frumoasa cu creatori anonimi, anonimi plini de har, care fac
vizibila vistieria de creativitate din spatiul plasticii romanesti
actuale. Nu e cam putin pentru un Salon de arte vizuale la
inceputul mileniului III?
Vise acvatice si tristeti colinare
Caminul Artei. La parter, tablouri in stiluri diferite, cu
marimi si tematici variate. Poate fi o colectie cu vanzare a unei
galerii UAP. De fapt, e o alta expozitie care sufera de aceeasi
meteahna ca si aceea de la palatul Sutu. Nu stim cine sunt autorii,
ce titluri poarta tablourile. Daca la precedenta puteam recunoaste
niste “griffes”, aici ceata este totala. Intrebare timida, spre
lamurire, adresata doamnei (amabila, prevenitoare), care pastoreste
simezele. Aflu ca este vorba despre niste oferte picturale ale
celor mai recent admisi membri in UAP. Sa fie primiti!
La etaj, sub acelasi acoperis institutional, descopar, in
sfarsit, o expozitie care isi merita numele. Ecaterina (Tina) Popa
(n. in 1942), doamna din Dealul Malului (Valcea), si-a deschis
prima personala la Bucuresti, dupa zeci de participari
expozitionale in alte colturi ale tarii si in strainatate
(personale in Franta, Belgia, Austria, China, Germania…). O
artista cu o activitate prodigioasa, atat in sensul propriilor
cautari picturale, cat si in acela al promovarii generoase a
talentelor reale din breasla: domnia sa a initiat, patronat si
organizat, in circa sase editii, simpozionul national de pictura
“Dealul Malului”, tabara de creatie si spatiu de dialog critic cu
un profil singular in peisajul nostru cultural, pentru care si-a
pus la dispozitie atat resursele de ingeniozitate cat si propria
locuinta.