Chirurgii, anesteziștii, ginecologii, stomatologii, directorii executivi și psihiatrii sunt cei mai bine plătiți angajați din Statele Unite la ora actuală, conform unor statistici ale biroului american pentru ocuparea forței de muncă. În România, un top realizat în 2011 de site-ul de recrutare Myjob a nominalizat meseriile cu cele mai mari salarii medii de pe piața locală, printre care se numără cea de dezvoltător de afaceri, programator, inginer sau jurist.

Totuși, pentru cei aflați la început de drum în carieră sau la școală, prezintă mai mult interes care vor fi cele mai bine plătite meserii ale viitorului. 24/7 Wall St., o companie americană care furnizează știri si analize financiare pentru pagina online a unor prestigioase publicații americane, încearcă să răspundă la această întrebare. Potrivit specialiștilor firmei, importanța acestor meserii va crește în perioada următoare și vor genera salarii medii mult peste media națională. Cererea de personal calificat în aceste domenii va fi foarte mare și va fi determinată de schimbările demografice și de dinamismul mediului de afaceri.

O schimbare care va influența cererea pentru anumite profesii este creșterea cantității de statistici și analize financiare aflate la dispoziția companiilor. IDC, o firmă care se ocupă cu studierea piețelor în materie de tehnologie și telecomunicații, se așteaptă ca volumul de informații disponibile să crească cu 50% în următorii zece ani. Astfel, activități care presupun organizarea informațiilor și cercetări de piață vor fi foarte căutate. Pe de altă parte, țările dezvoltate se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii populației. Astfel, pe măsura înaintării în vârstă, nevoile oamenilor se modifică și se vor orienta spre servicii de îngrijire medicală și spre investiții financiare. În particular, va exista o cerere mai mare pentru doctori, asistente medicale și medici stomatologi și, respectiv, consultanți financiari.

Topul meseriilor după numărul de locuri nou create în perioada 2008-2018:

1. Asistente medicale:

Număr de locuri nou create: 581.500

Venit mediu anual: 64.560 de dolari

2. Contabili și auditori:

Număr de locuri nou create: 279.400

Venit mediu anual: 61.690 de dolari

3. Consultanți pentru afaceri:

Număr de locuri nou create: 178.300

Venit mediu anual: 78.160 de dolari

4.Ingineri IT pentru dezvoltarea aplicațiilor software:

Număr de locuri nou create: 175.100

Venit mediu anual: 94.180 de dolari

5. Chirurgi:

Număr de locuri nou create: 144.100

Venit mediu anual: 94.000 -153.000 de dolari

6. Consultant tehnic în domeniul rețelistică:

Număr de locuri nou create: 108.100

Venit mediu anual: 77.740 de dolari

7. Analist cercetare de piață:

Număr de locuri nou create: 70.100

Venit mediu anual: 60.570 de dolari

8. Ingineri construcții civile:

Număr de locuri nou create: 67.600

Venit mediu anual: 77.650 de dolari

9.Specialiști în igienă dentară:

Număr de locuri nou create: 62.900

Venit mediu anual: 68.250 de dolari

10. Consultanți financiari personali:

Număr de locuri nou create: 62.800

Venit mediu anual: 64.750 de dolari