1. Teknosa-Primex intra in procedura de faliment
Primex-Teknosa, compania joint-venture rezultata in urma achizitiei in 2006 de catre grupul turc Sabanci a 51% din actiunile operatorului magazinelor Cosmo, a depus in urma cu doua saptamani dosarul de insolventa catre Tribunalul Covasna, urmand sa intre in procedura de faliment.
Funizorii companiei Primex, care administreaza lantul de retail de electrocasnice Teknosa, au intrerupt livrarile de bunuri electronice si electrocasnice in urma perimarii relatiilor comerciale si a unor intarzieri de plata.
Acesta este cel mai rasunator dosar de faliment din acest an al unei companii din sectorul de retail electronic din Romania.
Reteaua Cosmo a fost infiintata de Gyorgy Baba. Potrivit unui interviu acordat in luna martie revistei lunare de business Target, Baba dorea transformarea companiei infiintata in urma cu mai mult de 12 ani intr-o multinationala care sa angajeze mai multe mii de oameni si care sa ruleze afaceri de sute de milioane de euro.
2. Profit aproape dublu pentru BCR in T1, de 103,6 mil. euro
BCR, cea mai mare banca locala, a obtinut in primul trimestru un profit net dupa impozitare si plata intereselor minoritare de 382,7 milioane lei (103,6 milioane euro), in crestere cu 82,4%, iar activele au urcat cu 2%, la 64,6 miliarde lei (17,3 miliarde euro), potrivit datelor publicate de actionarul majoritar, Erste Bank.
Volumul creditelor acordate clientilor de catre BCR a crescut cu 7%, de la 36,8 miliarde de lei (10,2 miliarde de euro) la 31 decembrie 2007, la 39,3 miliarde de lei (10,5 miliarde de euro) raportat la 31 martie.
Erste Bank, care este cotata si la Bursa de la Bucurest, a obtinut in primul trimestru, un profit dupa impozitare si plata intereselor minoritare de 315,6 milioane euro, in crestere cu 4,5% fata de perioada similara din 2007, activele totale urcand cu 2% comparativ cu luna decembrie a anului trecut, la 204,5 miliarde euro.
3. Moody’s atentioneaza asupra riscurilor Romaniei
Calificativele Romaniei – “A1” pentru imprumuturile in valuta si “Baa3” pentru obligatiunile guvernamentale -, cu perspectiva de rating stabila, continua sa reflecte progresul realizat in implementarea reformelor structurale, precum si datoria guvernamentale redusa si nivelului ridicat de lichiditate externa, conform agentiei internationale de evaluare financiara Moody’s.
Ratingurile Romaniei sunt cele mai scazute din Uniunea Europeana, cu exceptia Bulgariei. “Acest lucru este cauzat de mai multi factori, printre care politica fiscala inconsistenta, programul de restructurare este departe de a fi incheiat si riscurile asociate tranzitiei rapide, precum deficitul de cont curent ridicat si cresterea rapida a sectorului de creditare”.
Asemenea dezechilibre sunt cel mai probabil determinate in parte de politica fiscala a guvernului de natura pro-ciclica, de majorarile frecvente ale salariilor din sectorul public si de cresterile mari ale pensiilor.
Printre punctele slabe ale Romaniei se numara, in opinia Moody’s, si revizuirile frecvente ale bugetului de stat, care demontreaza o slaba legatura intre planificarea cresterii economice si cea bugetara.
4. Retailerul de imbracaminte C&A deschide 10 magazine in Romania
Compania olandeza C&A, unul dintre cei mai importanti retaileri de imbracaminte din Europa, a anuntat ca va intra pe piata locala incepand cu anul viitor, urmand ca pana la sfarsitul lui 2010 sa deschida 10 magazine.
Zonele vizate de companie pentru extindere sunt atat arterele centrale ale oraselor, cat si centrele comerciale, fiecare magazin necesitand aproximativ 2.000 de metri patrati. Compania, care are la nivel mondial peste 34.000 de angajati si peste 1.000 de magazine, a apelat deja la firma de recrutare Neumann pentru a se ocupa de angajarea personalului la nivel local, printre pozitiile deschise numarandu-se manager de magazin, asistent manager de magazin sau coordonator financiar.
5. Grupul britanic Aegis preia Tempo Media
Grupul de comunicare britanic Aegis a achizitionat compania romaneasca Tempo Media, initial divizia de media a Tempo Advertising, care are active in valoare de 1,3 milioane de euro.
Tempo Media si-a inceput activitatea ca divizie de media a agentiei romanesti de publicitate Tempo Advertising. In urma achizitiei, Tempo Media va fi integrata in Aegis Media, rebranduita sub numele Vizeum, ceea ce va face ca reteaua Vizeum sa intre pe a 43-a sa piata dupa lansarea in 2003.
Tempo Media are un portofoliu de clienti care include branduri locale si internationale precum Tuborg, Carlsberg, Skol, Orangina, Granini, Alka, Nutline, Baneasa, Boom, Cetelem (BNP Paribas) si Kiwi Finance.
6. IKEA ameninta sa reorienteze investiile din Polonia catre Bulgaria si Romania
Retailerul suedez de obiecte de mobilier IKEA a amenintat ca isi va retrage investitiile pe care spera sa le faca in Polonia, redirectionandu-le catre Bulgaria sau Romania.
IKEA a fost nevoita sa treaca la amenintari ca urmare a limitarilor legislative din Polonia cu privire la operarea de locatii comerciale de mari dimensiuni. Conform retailerului, Polonia a introdus noi reglementari prin care se micsoreaza oportunitatile de dezvoltare si, prin urmare, planurile de investitii.
Consultantul de investitii al diviziei din Polonia, Wojciech Dzwonkowski a declarat ca noile restrictii afecteaza planurile de expansiune ale IKEA in orasele Lodz si Poznan.
IKEA Romania a inregistrat in primul an de functionare pe piata romaneasca afaceri de 87 milioane de euro, mai mult decat dublu, fata de 40 milioane euro estimat la deschiderea magazinului.
7. Fed a redus rata dobanzii la dolari la 2%
Federal Open Market Committee, comitetul de politica monetara al Rezervei Federale (banca centrala a SUA), a micsorat miercuri rata dobanzii cheie cu un sfert de punct procentual, pana la valoarea de 2%, operand astfel cea mai agresiva reducere a ultimilor doi ani.
Banca Centrala din SUA este convinsa ca sapte reduceri ale dobanzii si finantarile in regim de urgenta acordate bancilor sunt capabile sa scoata economia americana din cea mai grava criza postbelica.
In acelasi timp, Fed nu a confirmat efectuarea unor reduceri ulterioare si le-a descris pe cele deja efectuate ca fiind “substantiale”. Presedintele Fed, Ben Bernanke, se confrunta cu o dezvoltare economica nesigura si un maxim record al preturilor petrolului si bunurilor de larg consum, care ameninta sa alimenteze inflatia.
8. Pro TV anunta un profit operational de 23,3 mil. dolari in T1
Compania Pro TV, care detine posturile de televiziune Pro TV, Acasa, Pro Cinema, Pro TV International, sport.ro si MTV Romania, a obtinut in primul trimestru un profit operational (EBITDA) de 23,3 milioane de dolari, in crestere cu 54% fata de perioada similara a anului precedent, potrivit datelor publicate de grupul Central European Media Enterprises (CME), actionarul majoritar al companiei.
Cifra de afaceri a Pro TV a fost de 57,9 milioane de dolari, fata de 39,3 milioane de dolari in primul trimestru din 2007.
9. CE aproba subventii in valoare de 143 mil. euro pentru investitiile Ford la Craiova
Comisia Europeana (CE) a autorizat un ajutor in valoare de 143 de milioane de euro pe care Romania intentioneaza sa il acorde grupului american Ford, in cadrul programului de investitii pe care compania americana il va aplica la Craiova.
“Am placerea sa aprob ajutoarele pentru aceste importante proiecte de investitii care, dupa cum se estimeaza, vor crea peste 40 000 de locuri de munca directe si indirecte in regiunea Craiovei”, a declarat comisarul pentru concurenta, Neelie Kroes.
Producatorul american de automobile a achizitionat in toamna anului trecut pachetul majoritar de actiuni la compania Automobile Craiova, pentru 57 de milioane de euro. Ulterior, Comisia Europeana a dispus companiei Ford sa plateasca inca 27 de milioane de euro, reprezentand in viziunea Comisiei, ajutoare ilegale de stat.
10. INS: Numarul autorizatiilor de constructie a crescut in T1 cu 13,1%
Numarul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale eliberate in primele trei luni ale anului s-a situat la 11.806, in crestere cu 13,1% fata de perioada corespunzatoare a anului precedent, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). In luna martie au fost eliberate un numar de 5.299 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in crestere cu 29,4% fata de luna februarie 2008. Din totalul autorizatiilor eliberate in martie 62,8% au fost pentru zona rurala. Pe regiuni, cele mai importante cresteri s-au inregistrat in Bucuresti – Ilfov (+211 autorizatii), Nord-Est (+185 autorizatii), Sud-Muntenia (+96 autorizatii), Nord-Vest si Sud-Vest Oltenia (+57 autorizatii fiecare).