1. 19,4 milioane hectolitri de bere au fost vanduti in Romania, in 2007
Piata berii a avansat anul trecut cu 9,6%, la 19,4 milioane hectolitri, ritm de crestere inferior celui consemnat in 2006, de 16,4%, potrivit datelor Asociatiei “Berarii Romaniei”.
“Cu toate ca volumele vanzarilor au pastrat trendul ascendent, piata inregistreaza o usoara incetinire a ritmului de crestere. In 2006, piata era cu 16,4% mai mare fata de cea din 2005, iar anul trecut cu 9,6% fata de anul precedent”.
Avansul pietei din 2007 a fost generat de cresterea economica, datorita careia cumparatorii au inceput sa consume mai multe bere in afara casei, precum si de volumul investitiilor companiilor de profil in publicitate, care au stimulat consumul anumitor marci in detrimentul altor tipuri de bauturi, cum ar fi apa de la robinet sau bauturile facute in casa, potrivit presedintele “Berarii Romaniei”, Mihai Ghyka.
2. Pierdere cumulata de 500.000 lei pentru SIF-uri, in luna ianuarie
Activele nete cumulate ale celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au coborat, in ianuarie, la 10,8 miliarde lei, cu 6% sub nivelul de la finele anului trecut, iar rezultatele insumate releva o pierdere de aproape 500.000 de lei, fata de un profit de 12,2 milioane lei, in ianuarie 2007, potrivit unui comunicat al Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv.
Exprimate in moneda unica, activele nete au fost, la finele lunii ianuarie, de 2,92 miliarde de euro, in scadere cu 11,7% fata de nivelul din decembrie 2007.
Toate cele cinci SIF au inregistrat diminuari ale activelor nete, acestea fiind cuprinse in intervalul 4,1% la SIF Transilvania si 7,3% la SIF Muntenia.
Bursa a trecut in luna ianuarie printr-o perioada de corectii dure, fiind influentata de agitatia pietelor de capital internationale, in special de teama unei recesiuni a economiei americane. Astfel, din cele 21 de sedinte de tranzactionare, Bursa a inchis in crestere numai sapte. In acelasi timp, capitalizarea BVB s-a redus cu 16,334 miliarde de lei.
La finele lunii ianuarie, cele cinci SIF au raportat diminuari ale preturilor de inchidere fata de luna anterioara, cuprinse intre 19,8% – SIF Oltenia si 24,9% – SIF Muntenia.
3. Clientii Raiffeisen Bank pot alege tipul de dobanda pentru creditele garantate cu ipoteca
Persoanele care contracteaza credite garantate cu ipoteca de la Raiffeisen Bank pot beneficia de dobanda fixa in primul an, la fiecare aniversare ulterioara a creditului putand alege ca dobanda aferenta imprumutului sa fie variabila, fixa pe un an sau fixa pe trei ani, a anuntat, astazi, banca.
“Prin noua politica de preturi oferim clientilor nostri posibilitatea de a avea control deplin asupra creditului obtinut, in conditii de transparenta si predictibilitate”, a declarat vicepresedintele diviziei de retail din cadrul bancii, Razvan Munteanu.
4. Cegedim: Ritmul de crestere al pietei farma, in scadere
Vanzarile de medicamente din Romania au avansat anul trecut cu 11,2%, la 6,08 miliarde lei, ritm inferior celui din 2006, de 19,2%, iar previziunile pentru acest an indica intrarea pietei intr-o perioada de stabilizare, cu o rata de crestere situata intre 5-10%, conform datelor firmei de cercetare Cegedim.
“Ultima parte a anului 2007 a diminuat din entuziasmul initial privitor la piata farmaceutica, deteriorarea cursului de schimb antrenand o crestere a prudentei si o scadere a expunerii la risc. Pentru 2008, estimam ca piata va creste in continuare, insa rata de crestere va fi de 5-10%, sub performanta anilor anteriori, semn ca piata se indreapta catre o perioada de stabilizare”, apreciaza Cegedim.
5. Cetelem lanseaza creditul de nevoi personale prin Internet
Cetelem Romania a lansat creditul de nevoi personale prin Internet, cu aprobarea si transmiterea contractului online.
Denumit C-net, creditul permite atat aplicarea solicitarii imprumutului, cat si transmiterea aprobarii online in maximum 10 minute.