1. BERD finanteaza BCR cu 100 milioane euro pentru creditarea IMM-urilor. BERD a acordat o linie de credit de 100 de milioane euro Bancii Comerciale Romane (BCR) pentru creditarea intreprinderilor mici si mijlocii.

Linia de credit BERD este destinata finantarii companiilor care au un numar de maxim 249 de salariati, o cifra de afaceri de pana la 50 milioane euro si un bilant contabil de maxim 43 de milioane euro. Conform bancii, sub-imprumuturile individuale acordate IMM-urilor nu vor fi mai mari de 1,5 milioane euro.

Tranzactia cu BCR face parte din Planul Comun de actiune al Institutiilor Financiare Internationale, elaborat de BERD, Banca Mondiala si BEI pentru sustinerea IMM-urilor in contextul crizei globale, valoarea totala a acestuia ridicandu-se la 24,5 miliarde euro.

2. BM recomanda Romaniei sa creasca varsta de pensionare. Banca Mondiala (BM) recomanda Guvernului sa ridice varsta minima de pensionare peste pragul de 70 de ani pana in 2050 si sa mentina contributiile la niveluri care corespund varstei actuale de pensionare pentru a reface echilibrul fiscal in sistemul de pensii, care va inregistra deficite uriase, scrie Mediafax.

Potrivit estimarilor institutiei financiare internationale, deficitul din sistemul de pensii in Romania va depasi 5% din Produsul Intern Brut (PIB) pana in 2020, va urma un trend ascendent in urmatoarele trei decenii dupa care se va reduce, pana in 2050, la 6,2% din PIB, reiese dintr-un studiu al BM.

3. Bursa de la Bucuresti cade cu 5,26%, in ton cu bursele europene. Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat sedinta de luni in cadere cu 5,26%, ajungand sub pragul de 1.500 de puncte, pe fondul scaderii entuziasmului invetitorilor, in ton cu evolutia burselor europene.

Indicele BET, al celor mai lichide zece companii tranzactionate la Bursa, a coborat cu 6,14%, pana la 2.278,44 puncte, in timp ce indicele BET-FI, care arata evolutia societatilor de investitii financiare (SIF), a pierdut 5,78%.

Si pietele europene au inregistrat caderi puternice, la nivel regional indicii avand pierderi intre 2% si 3%. Indicele britanic FTSE-100 a coborat cu 2,34%, indicele german DAX30 a scazut cu 3,63%, iar indicele francez CAC40 a pierdut 2,87%.

3. Dambovita Center va avea dupa finalizare o valoare de aproape un miliard de euro. Valoarea terenului si a constructiilor aferente proiectului Dambovita Center, ce urmeaza a fi construit in locul Casei Radio din Bucuresti, a fost estimata pentru 2008 la 158 milioane euro, in scadere cu 17% fata de decembrie 2007.

Daca in 2007, proiectul valora 191 milioane euro, iar valoarea dupa finalizare era stabilita la 7161 milioane euro, conform ultimelor estimari ale King Surge, valoarea de finalizare a proiectului a urcat la 927 milioane euro.

Dambovita Center este dezvoltat de Plaza Centers, acesta fiind actionarul majoritar al complexului. Dezvoltarea proiectului va avea loc in trei etape, pana in 2012, va include o zona comerciala, spatii de birouri si 300 de camere de hotel clasificate la cinci stele.

4. OMV isi vinde pachetul de 21% din MOL pentru 1,4 mld. euro. Compania austriaca OMV, cel mai mare grup petrolier din Europa Centrala, a anuntat luni ca a vandut participatia de 21,1% detinuta la rivalul ungar MOL companiei ruse OAO Surgutneftegas, pentru 1,4 miliarde de euro.

Dupa finalizareea tranzactiei, OMV nu va mai detine nicio participatie in capitalul MOL, se mai arata in comunicat.Surgutneftegas este a patra mare companie petroliera din Rusia.

5. S&P scade ratingul Ungariei la o treapta deasupra nivelului “junk”. Agentia de rating Standard & Poor’s a revizuit ratingul Ungariei pentru datoriile pe termen lung in moneda straina si locala, la BBB-, de la BBB+, cu perspectiva negativa, motivul invocat fiind inrautatirea indicatorilor economici si bugetari.

Ratingul oferit de agentie este cu o treapta peste nivelul “junk”, nivel la care investitiile nu sunt recomandate.

Dupa ce toamna care a trecut a obtinut o facilitate de creditare de la FMI, in valoare de 25,1 miliarde dolari, Ungaria pare sa aiba nevoie de un al doilea pachet financiar pentru 2010, conform declaratiilor facute astazi de presedintele comisiei pentru buget, Gyorgy Kopits.