1. Petrom anunta pentru S1 un profit net de 220 milioane euro, in crestere cu 19%. Petrom Bucuresti (SNP), cea mai mare companie din Romania, a inregistrat in primul semestru un profit net de 923 mil. lei (circa 220 mil. euro), cu 19% mai mare decat cel al grupului austriac OMV, actionarul sau majoritar.

Profitul Petrom a scazut in primul semestru cu 52%, in euro, fata de o scadere de 84% in cazul OMV. Afacerile Petrom au scazut cu 38%, in euro, de la 2,26 mld. euro la 1,4 mld. euro, in timp ce afacerile grupului OMV s-au redus cu 35%, la 8,4 mld. euro.

Vanzarile de carburanti pe segmentul de retail va scadea in a doua jumatate a anului cu 5%, in timp ce pe segmentul comercial ar putea cobori cu pana la 15%, estimeaza Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom. Ea a precizat ca in prima parte a anului vanzarile de combustibili au stagnat pe retail si au scazut cu 10% pe segmentul comercial.

2. BNR a autorizat Banca Feroviara, GarantiBank si institutia de credit a lui Horia Manda. Consiliul de Administratie al BNR a aprobat, marti, autorizatiile de functionare pentru Banca Feroviara, constituita de Valer Blidar, si pentru GE GarantiBank, in prezent cu calitatea de sucursala, precum si autorizatia de constituire a bancii pe care o va controla Horia Manda.

3. FMI si Guvernul analizeaza o contractie economica de 8-8,5% in acest an. Noul scenariu luat in calcul la stabilirea noului cadru macroeconomic, in contextul primei evaluari a acordului stand-by, arata o scadere a economiei cu 8-8,5% in acest an, estimare avuta in vedere atat de expertii FMI, cat si de Guvern, au declarat surse apropiate negocierilor.

“Atat Fondul Monetar International, cat si Guvernul discuta in momentul de fata pe un scenariu de baza care are in vedere o scadere a economiei cu 8-8,5% in acest an, fata de 4,1% cat a fost luat in calcul la semnarea acordului”, au afirmat sursele.

4. Trezoreria vinde datorii de 300 milioane euro. Trezoreria a anuntat punerea in vanzare, incepand cu 14 august, a unei emisiuni de obligatiuni in euro, cu o valoare planificata de 300 de milioane de euro.

Obligatiunile, cu maturitatea de patru ani, poarta un cupon de 5,25% pe an, potrivit unui anunt publicat de BNR. Titlurile vor fi vandute la valoarea nominala, de un milion de euro, prin subscriere publica.

5. CEC Bank anunta un profit brut in scadere cu 40%, la 19 mil. lei, in S1. CEC Bank a realizat in primul semestru un profit brut de 19 milioane de lei (4,5 milioane de euro), in scadere cu 40%, in lei, fata de castigul realizat in aceeasi perioada a anului trecut.

Rezultatul a fost afectat de cheltuielile cu provizioanele, care au urcat cu aproape 51%, pana la 113 milioane de lei (26,7 mil. euro).

Banca a realizat in primul semestru un profit brut operational (care nu include si impactul provizioanelor) de 132 de milioane de lei (31,2 milioane de euro), in crestere cu 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Activele bancii au urcat la 18,1 miliarde de lei (4,3 miliarde de euro) la sfarsitul lui iunie, cu 47% peste nivelul din iulie anul trecut.