11 companii listate pe piețele din Polonia, Cehia și Ungaria au înregistrat în primul semestru tranzacții mai mari decât toată Bursa de la București, potrivit unei statistici realizate de ZF.

Privatizând pe piața de capital pachete mari de acțiuni la “campionii” naționali, cele trei țări au reușit să dezvolte companiile respective fără a pierde controlul lor, dar și să creeze piețe cu adevărat lichide și atractive pentru investitorii străini.

Bursa de la București, care nu a mai avut o listare importantă de trei ani, continuă să piardă teren în fața celor trei țări vecine, în condițiile în care marile fonduri de investiții continuă să ocolească piața locală din cauza lichidității scăzute. Calculele arată că lichiditatea medie zilnică a Bursei de la București în primul semestru a fost de 10 mil. euro pe zi și asta doar cu ajutorul Fondului Proprietatea (FP), care acoperă aproape jumătate din rulaj.

În comparație, cea mai lichidă companie din regiune, grupul metalurgic KGHM din Polonia, a înregistrat o lichiditate medie de 40 mil. euro pe zi, de patru ori mai mare decât a BVB. Banca ungară OTP și cea poloneză PKO și grupul energetic CEZ din Cehia se numără și ele printre cele mai lichide companii din regiune, cu tranzacții mult peste cele ale Bursei de Valori București.

La BVB, cea mai lichidă companie este Fondul Proprietatea, cu tranzacții medii de circa 4,9 mil. euro pe zi, însă cel puțin jumătate dintre acestea sunt realizate pe piața de negociere directă (deals).

Cea mai mare companie românească listată la BVB, Petrom, rulează abia 0,4 milioane de euro pe zi, de 28 de ori mai puțin decât grupul ungar Mol și de 32 de ori mai puțin decât compania poloneză PKN Orlen.

Explicația este free-float-ul redus (numărul de acțiuni disponibile la tranzacționare). Cu 51% din acțiuni la OMV, 20,6% la stat și 20,1% la Fondul Proprietatea, teoretic 8% din acțiunile Petrom ar fi disponibile pe Bursă. În realitate, însă, procentul este mult mai mic din cauză că peste 5% din acțiuni sunt imobilizate în portofoliile unor investitori de portofoliu pe termen lung.

Acest lucru s-ar fi putut schimba, dacă oferta prin care statul a încercat să vândă 9,84% din acțiuni s-ar fi încheiat cu succes. Pentru a crește lichiditatea unei companii este nevoie de un număr mare de investitori de retail și fonduri speculative, care să tranzacționeze zilnic pachete mari de acțiuni.