Petrom, Dacia și Rompetrol au rămas și anul trecut cele mai mari companii din România, cu afaceri cumulate de peste 53,6 miliarde de lei (12,6 miliarde de euro), potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului pe baza bilanțului contabil depus de companii la Ministerul de Finanțe.
Cu excepția băncilor, cele peste 270 de companii aflate în topul celor mai mari jucători din economie au avut o cifră de afaceri cumulată de 356 miliarde lei (84 de miliarde de euro) în 2011, adică circa 40% din cifra de afaceri totală a companiilor din România. Împreună, companiile și băncile din top 300 de pe piața locală au un efectiv de 600.000 de angajați, adică 15% din numărul total de salariați din economie.“Deși raportările făcute de aceste companii pot fi explicate prin diverse motive, chiar Statistica a arătat azi (ieri- n.red.) că a crescut consumul pe baza creșterii vânzărilor de combustibil. Așa se explică faptul că Petrom a făcut un profit greu de imaginat pentru lumea civilizată, în timp ce băncile și-au redus din profit pentru că trebuie să constituie provizioane pentru a acoperi creditele neperformante, apărute pe fondul relaxării condițiilor de creditare din 2007 – 2008, când dădeau credite cu buletinul”, spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Două din trei companii sau bănci aflate în topul celor mai mari 300 de jucători din economie nu au făcut deloc profit în 2011 sau chiar au fost pe pierderi.
În topul celor mai mari scăderi ale cifrei de afaceri se află Nokia, care și-a închis la finele anului trecut capacitățile de producție de la Jucu (Cluj) și care a înregistrat o scădere de 40% a afacerilor, până la 968 de milioane de euro. Și Compania Națională a Huilei și-a diminuat afacerile cu până la 30% anul trecut, la circa 109 milioane de euro.
În vârful clasamentului companiilor care au cunoscut o dinamică foarte bună a profitului se află Europharm, fabrica de medicamente a gigantului britanic GlaxoSmithKline, care și-a majorat profitul net de la 276.000 de euro în 2010 la 6 milioane de euro în 2011, pe fondul creșterii exportului de medicamente.
De altfel, în ultimii ani compania a raportat rezultate financiare foarte bune, iar jumătate din producția fabricii de la Brașov merge la export în 80 de țări. De asemenea, Romsilva a avut un profit de 4,9 milioane de euro în 2011, mult mai mare decât cel raportat în urmă cu un an, de doar 243.000 de euro.
De cealaltă parte, o scădere semnificativă a profitului a înregistrat anul trecut compania Rewe Group, operatorul magazinelor de tip discount Penny Market și Penny Market XXL, care și-a diminuat cu 83% profitul, ajuns la finele anului trecut la 1,2 milioane de euro. Compania este în plin proces de expansiune după ce anul trecut a deschis 12 magazine, iar anul acesta a deschis până în prezent încă trei magazine.
Cu toate acestea, datele centralizate de ZF arată că profitul net cumulat de companiile aflate în topul celor mai mari 300 de jucători de pe piață a fost de 19 miliarde de lei (4,5 miliarde de euro), cu 28% mai mare decât în 2010. “Era normal ca profitul lor să crească, pentru că s-a trecut de la monopolul unor companii de stat în monopolul companiilor cu capital privat și astfel au fost creșteri de prețuri deosebit de mari la apă, de exemplu. În plus, nu vom ști niciodată, de exemplu, la ce preț cumpără Mitall Steel cocsul și la ce preț vinde tabla”, a mai explicat Pârvan.
Citiți materialul integral în exclusivitate pe www.zfcorporate.ro
Topul celor mai mari 300 de companii și bănci din România în 2011