Multe dintre mezelurile de pe piață conțin cantități impresionante de apă și grăsime, infime de carne și generoase de E-uri, punându-ne astfel sănătatea în pericol, avertizează prof. dr. Gheorghe Mencinicopsci, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Acesta a făcut pentru Gândul o listă a ingredientelor și a proporțiilor lor de care ar trebui să ne ferim
Cele mai ieftine mezeluri sunt și mai nesănătoase, susține directorul Institutului de Cercetări Alimentare. “Primul lucru la care trebuie să ne uităm este eticheta compozițională, că nu există etichete nutriționale, care să îți spună câte glucide, câte lipide, câte proteine, conține produsul.
Trebuie să știm că pe etichetă, ingredientele sunt trecute în ordinea cantităților folosite. Dacă vedem că primul e apă, e evident că acesta este ingredientul care primează. Apoi poți să vezi pe etichetă că urmează grăsimea și carnea MDM, adică dezosată mecanic, care conține resturile care au rămas pe carcase”.
Crenvurștii și parizerul, de pildă, conțin cantități impresionante de grăsime, până la 40%, și sunt făcuți cu carne dezosată mecanic, “tocătura din resturi”, cum o numește Mencinicopschi, care adaugă că în topul 3 al mezelurilor care ne pot pune sănătatea în pericol, dacă le mâncăm constant, se află cârnații.
Vedeți lista ingredientelor de evitat și topul celor mai nesănătoare mezeluri pe www.gandul.info.