Per total, sistemul bancar a raportat după standarele românești de contabilitate în semestrul I 2011 un profit de 144 mil. lei, iar primele zece bănci au avut un câștig de 380 mil. lei. Aceasta înseamnă că piața este extrem de divizată, respectiv sunt bănci care raportează rezultate pozitive, în timp ce majoritatea sunt pe pierdere.

BRD, banca preluată de francezii de la SocGen acum 12 ani, conduce clasamentul băncilor cu profit. BRD, care imediat după preluare a intrat într-un proces de restructurare care a ținut mai mulți ani, reușește să-și valorifice cel mai bine activele și portofoliul de credite deținut. La jumătatea anului BRD a avut un profit de 282 mil. lei, reprezentând 73% din rezultatul bancar al primelor zece bănci din sistem și dublu față de rezultatul întregului sistem bancar.

BCR, numărul unu din punctul de vedere al activelor, a raportat un profit net de 163 mil. lei la jumătatea anului. UniCredit este pe locul trei, cu 124 mil. lei, urmată de Raiffeisen, cu 103 mil. lei. Americanii de la Citi au intrat pe cinci, cu toate că din punctul de vedere al activelor se află pe locul 15.

Cine sunt șefii de bănci pe mâinile cărora se află aproape 80% din sistemul bancar

Banca Transilvania, singura instituție de credit românească independentă din top 10, a anunțat un profit de 66 de milioane de lei. RBS, aflată pe locul 14 ca active, este pe locul 7 ca profit, iar ING, numărul 10 în sistem, este pe locul 8 ca rezultat net pozitiv.

Banca de stat Eximbank a raportat un profit de 36 mil. lei, în timp ce după active este pe locul 20. Top 10 la profit este încheiat de trei bănci care au rezultate în jurul a 10 milioane de lei – CEC Bank, OTP și Bank of Cyprus.

De partea cealaltă, topul băncilor cu cele mai mari pierderi este condus de Volksbank – Austria (- 306 milioane de lei), Banca Românească – Grecia (- 97 de milioane de lei) și ATE Bank – Grecia (- 81 de milioane de lei).

Un bucureștean are în medie 4.300 euro economii în bănci, de trei ori peste medie

Alpha Bank și Bancpost, băncile cu capital elen care ocupă locurile opt și nouă după active, au raportat la șase luni pierderi de 67 de milioane de lei, respectiv 45 de milioane de lei.

Criza a deteriorat foarte mult portofoliul de credite al băncilor, acestea fiind nevoite să facă provizioane și astfel să mănânce din rezultatul operațional. O parte din bănci au fost nevoite să ceară bani noi de la acționari pentru a se încadra în normele BNR. Anul trecut, tot sistemul bancar a raportat o pierdere de 512 milioane de lei, iar anul acesta ar putea reveni pe plus odată cu îmbunătățirea condițiilor din economie.