Ziarul Financiar a dorit să identifice care sunt cele mai rentabile companii listate pe Bursă atât pe perioada de recesiune din ultimii doi ani și jumătate, cât și în cea de avânt economic care a caracterizat România în anii 2006, 2007 și prima parte a anului 2008.
Analiștii recomandă urmărirea acestui indicator pe o perioadă mai lungă pentru ca valoarea lui să nu fie distorsionată de un eveniment particular care a avut loc la un moment dat și care nu se va mai repeta sau un context favorabil de piață.Potrivit analizei, companiile cu cea mai mare rentabilitate a capitalurilor proprii (ROE) de pe Bursă în intervalul 2006 – 2010 au fost producătorul de aspiratoare Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS), producătorul de profiluri de aluminiu Alumil Rom Industry (ALU) și BRD Société-Générale (BRD), cu rate care au depășit în medie 22% pe an.
Acest indicator poate fi urmărit în relație cu multiplul de valoare contabilă (P/B), care poate indica cât de scumpă sau de ieftină este o acțiune în raport cu capitalurile proprii.
Spre exemplu, la un indicator similar de rentabilitate a capitalurilor proprii în ultimii cinci ani, titlurile BRD înregistrează un indicator P/B de 2,04, nivel de aproape trei ori mai mare decât în cazul acțiunilor Alumil, care se tranzacționează la o valoare contabilă subunitară, de 0,69, ceea ce înseamnă că rentabilitatea acțiunilor BRD este recunoscută mai bine de piață decât în cazul Alumil. Pe de altă parte, rentabilitatea Alumil s-a erodat mult mai puternic în anii de recesiune, ajungând anul trecut la 3,4% de la o rentabilitate de 58% în 2006.
În opinia multor economiști rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) este cel mai important indicator de măsurare a performanțelor unei companii. O companie este cu atât mai rentabilă și are un ROE cu atât mai mare cu cât generează mai mult profit cu o investiție cât mai mică din partea acționarilor.
“ROE este un indicator foarte relevant pentru investitori și oferă un grad mare de comparabilitate pentru că pot fi comparate companii nu numai din același sector de activitate, ci și din sectoare diferite. Interpretarea multiplului de valoare contabilă (P/B – n.red.) depinde foarte mult de context. Dacă este boom economic, un P/B mai mic de 2 este bun, dar dacă este recesiune, un multiplu al valorii contabile de 0,5 – 0,8 indică o subevaluare”, spune Iulian Panait, președintele societății de consultanță în investiții KTD Invest.
Rentabilitatea capitalurilor proprii se compară de obicei cu rata inflației și cu dobânzile bancare. Dacă rentabilitatea pe termen lung este sub dobânda bancară, atunci activitatea companiei nu-și mai are rostul pentru că firma ar fi putut câștiga mai mulți bani plasând banii acționarilor la bancă.
SIF-urile se numără de asemenea printre acțiunile care au înregistrat rate de rentabilitate a capitalurilor proprii ridicate în ultimii cinci ani, deși sectorul financiar a fost unul dintre cele mai afectate de criză. Acest lucru se datorează în principal vânzării de pachete strategice din portofoliu chiar pe timpul crizei, cum ar fi pachetele de la Bancpost.
SIF Banat-Crișana (SIF1) se plasează în top cu un indicator ROE de 21,1%, urmată de SIF Moldova (SIF2) și SIF Oltenia (SIF5) cu rentabilități de 20,3% și respectiv 18,7%.
Bursa de Valori București (BVB) oferă una dintre cele mai ridicate rate de rentabilitate a capitalurilor proprii, la nivelul a 18,5% în ultimii cinci ani, dar se tranzacționează la cel mai mare multiplu de valoare contabilă de pe bursă, respectiv 3,3.
“BVB este un monopol pentru că nu se poate spune că Sibex face prea multă concurență și în aceste condiții nu este dificil să-și mențină o rentabilitate ridicată. BRD este o companie pe care totdeauna am respectat-o pentru că este una dintre puținele care și-au propus să obțină o rentabilitate stabilă în timp la nivelul de 20-30%”, spune Panait.
El mai spune că este important nu numai ca firma să obțină rentabilități ridicate, dar acestea să împartă profitul cu acționarii minoritari prin dividende sau să ofere acțiuni gratuite.
În afară de acțiunile Alumil, printre titlurile de pe bursă care au înregistrat rentabilități ridicate în ultimii cinci ani și care sunt relativ ieftine raportat la valoarea contabilă se numără cele ale Rompetrol Well Services (PTR), divizia de produse petroliere a Rompetrol, producătorul de materiale de construcții Teraplast Bistrița (TRP), titlurile Băncii Transilvania (TLV) și cele ale SIF Transilvania (SIF3). Toate aceste companii au obținut indicatori ROE anuali de peste 14% și se tranzacționează în acest moment la multiplii P/B în apropiere sau sub 1.
Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat în ultimii cinci ani o
rentabilitate medie de doar 3,3%, dar se tranzacționează la un
discount semnificativ, de 41% față de valoarea
contabilă.