Pe piața RASDAQ mai sunt în prezent listate circa 1.340 de
companii, însă 94% din tranzacțiile din piață au fost realizate în
primele zece luni ale anului cu 100 de acțiuni.
Valoarea totală a tranzacțiilor de pe RASDAQ s-a ridicat în
perioada ianuarie-octombrie la 565 mil. lei, iar rulajul celor mai
lichide 100 de companii a fost de 532 mil. lei. Dintre cele 100 de
companii din top, mai puțin de jumătate au în medie minimum o
tranzacție pe zi, restul fiind tranzacționate doar ocazional.
Multe dintre companii au ajuns în top datorită unor tranzacții
singulare, care au condus la schimbări semnificative în
acționariat. Printre ele se numără companii aproape necunoscute
precum Concordia A4 (COLI) sau Toneli Nutrition Titu (COTU), care
au făcut obiectul unor tranzacții mari în acest an.
Aceste tranzacții arată că piața RASDAQ are o rezervă de companii
care stau încă nedescoperite, dar care ar putea face la un moment
dat obiectul unor tranzacții importante și pe care Bursa riscă să
le piardă dacă nu clarifică mai repede statutul acestei
piețe.
Pe de altă parte, interesul investitorilor pentru piața RASDAQ a
scăzut mult în ultimii doi ani, iar de la tranzacții de peste 1
mld. euro în 2007, în primele zece luni ale acestui an abia s-au
rulat 135 mil. euro. Una dintre principalele probleme o constituie
desele încălcări ale drepturilor acționarilor, investitorii
reclamând la CNVM zeci de companii la care acționarii majoritari nu
și-au respectat obligația de a derula oferte publice de
preluare.
Doar câteva companii de pe RASDAQ au înțeles utilitatea pieței de
capital și au încercat să-și atragă de partea lor investitorii,
prin creșterea free-float-ului și prin raportări transparente,
printre acestea numărându-se Prospecțiuni București, compania lui
Ovidiu Tender, producătorul de echipamente electrice
Electromagnetica, producătorul de lactate Albalact, al familiei
Ciurtin, dezvoltatorii imobiliari Imotrust și Concefa. Acestea sunt
printre puținele companii care au reușit în acest an să urce media
tranzacțiilor zilnice peste 10.000 de euro.
Burse - Fonduri mutuale
Topul celor mai tranzacționate companii de pe RASDAQ: 100 de acțiuni au făcut 94% din rulajul pieței
Cel puțin jumătate din cele 100 de companii de pe RASDAQ care au avut în primele zece luni ale anului trazacții de peste 500.000 de lei s-ar putea califica la cota Bursei. Vedetele Prospecțiuni, Armax-Gaz și Albalact ar putea deveni noile Dafora sau Biofarm.