Cel mai bine plătiți sunt absolvenții de Politehnică, întrucât inginerii debutanți sau testerii sunt la mare căutare, iar angajatorii le plătesc salarii de până la 600 de euro net. Una dintre companiile care au anunțat recent că angajează 150 de tineri în sediile din București și Cluj este producătorul francez de jocuri pentru console și telefoane mobile Gameloft, care caută programatori, graficieni și testeri de jocuri.
“Absolvenții de facultate au în acest an mai multe oportunități de angajare față de anul trecut. Limbile străine sunt la mare căutare, în special pentru pozițiile de operator call center sau customer service, dar și inginerii debutanți sau contabilii”, a spus Daniela Lorincz, recruitment team leader în cadrul Barnett McCall, companie din cadrul furnizorului de servicii de muncă temporară și recrutare Gi Group.La polul opus se află tinerii care se angajează ca lucrători comerciali în hipermarketuri sau ca agenți de vânzări, unde salariile încep de la 100- 200 de euro net.
Peste 100.000 de tineri finalizează anual cursurile unei facultăți sau ale unui program de masterat, iar tot mai mulți absolvenți de bacalureat se îndreaptă către facultățile cu profil economic sau tehnic, acestea fiind principalele domenii în care se fac angajări. Universitatea Politehnică are anual peste 6.000 de absolvenți din cadrul celor 15 facultăți, iar Academia de Studii Economice “livrează” anual câte 4.000 de absolvenți pentru piața muncii.
“Executive” sau “coordinator” în titulatura jobului înlocuiește pretențiile salariale
Ofertele de locuri de muncă pentru tinerii absolvenți de facultate au crescut cu 15% față de anul anterior, spun recruiterii, însă salariile oferite tinerilor au stagnat. Angajatorii spun că s-a creat impresia unui “cerc vicios” în ceea ce privește relația dintre tinerii absolvenți și angajatori: companiile cer experiență de lucru, iar absolvenții de facultate spun că nu au de unde să o dobândească. Cert este însă că angajatorii nu mai solicită, la fel ca altădată, experiență trecută “pe cartea de muncă”, un mare accent se pune acum pe abilitățile dobândite de tineri în urma participării voluntare la activitățile ONG-urilor sau ale asociațiilor profesionale, dar și la activități de CSR (corporate social responsability).
“Și acum mai există tineri care solicită la angajare salarii de 1.000 de euro și poziții de management, însă mulți dintre ei și-au mai temperat aștepările față de acum doi ani. Și companiile au început să se orienteze spre candidați flexibili, pe care să-i poată fideliza și prin alte metode decât cele financiare. Adăugarea unui «coordinator» sau «executive» în titulatura jobului este doar unul dintre artificiile folosite, care are un impact psihologic major”, a adăugat Lorincz.
Theodor Alexandrescu, directorul general al firmei de
asigurări de viață Alico (fosta AIG Life), este de părere că un
manager trebuie să aibă grijă că își formează succesori și să
anticipeze când cineva vrea să plece din companie, iar formarea și
motivarea tinerilor ar trebui să fie una dintre principalele
preocupări ale unei companii. În opinia lui, este de preferat ca
tinerii să fie încurajați să muncească încă din perioada
studenției, mai ales cei care urmează cursurile unui program de
masterat.
“Tinerii ar trebui să intre în companii pe poziții de junior, indiferent dacă sunt operatori call center sau asistenți, important este să-și ofere timpul pentru a învăța cultura multinaționalelor. Astfel, cu cât se angajează mai din timp, cu atât tinerii au mai mult de câștigat, pentru că au o putere de muncă și de înțelegere mai mare”, a spus Alexandrescu.
Cine face angajări
Numai în București companiile au scos la concurs de la începutul acestui an aproape 2.000 de joburi pentru absolvenții de studii superioare, iar cele mai multe angajări au fost anunțate de către compania de IT Hewlett – Packard (HP), care caută 600 de tineri cunoscători de limbi străine și cu abilități de vânzare, care să lucreze la centrul de servicii GeBOC (Global eBusiness Operations Center) din București.
Tot în sectorul IT se mai caută tineri absolvenți de facultate pentru companii precum Stefanini Tech Team (care va face 200 de noi recrutări în acest an), Microsoft (care caută 100-110 absolvenți de facultate cu profil tehnic), Intel, InCrys sau Teamnet International, care caută câteva zeci de tineri cu studii în IT.
În outsourcing, cele mai multe angajări se vor face la centrul de BPO (business process outsourcing) Genpact, care caută 160 de tineri care să lucreze pe poziții de entry-level în București și în Cluj. Și firmele de call center Linea Direct Communications sau Call Point caută câte 100- 150 de absolvenți de facultate, cunoscători de limbi străine, care să lucreze ca operatori call-center.
Pot câștiga mai bine decât media pe economie
Tinerii care se pot angaja în acest an pot câștiga mai bine decât media salariilor din economie, având în vedere că la nivelul lunii martie salariul mediu net pe economie era de 355 de euro net.
Operatorii call center câștigă între 300 și 400 de euro net, însă vorbitorii de limbi străine rare sau “exotice” sunt printre cei mai căutați și pot primi un plus de 10- 15% la salariu.
De asemenea, angajatorii caută tineri care să-și dorească să lucreze cu program flexibil, în ture. Și în IT pentru pozițiile de programatori juniori sunt preferați tinerii care sunt dispuși să programeze noaptea.
Totuși, salarii mai mici primesc tinerii care se angajează în retail, unul din sectoarele recunoscute pentru fluctuația mare de personal, care primesc salarii cuprinse între 190 și 240 – 285 de euro net, care lucrează ca lucrători comerciali sau ca sales assistents în supermarketuri, hipermarketuri sau magazinele din centrele comerciale.
Specialiștii spun însă că “cei mai serioși” dintre tineri pot ajunge la salarii de 430 – 480 de euro pe lună plus bonuri de masă, pentru poziții de șef de magazin. Ofertele salariale sunt reduse și pentru tinerii care se angajează ca agenți de vânzări, unde se oferă de regulă salariul minim pe economie (600 de lei brut) plus comisioanele din vânzări.
Recruiterii spun că pentru unele poziții sezoniere există studenți care lucrează timp de 2-3 ani ca angajați temporari în companiile de producție și care ulterior sunt angajați permanent în companie, ca șefi de tură sau ca team leaderi.
Codul
muncii 2011: Ce trebuie să știe tinerii absolvenți de
facultate
Modificările aduse de noul Cod al muncii, intrat în vigoare pe data de 2 mai, a adus o serie de schimbări în ceea ce privește regimul de angajare a tinerilor absolvenți de facultate.
-
Una dintre prevederi arată că pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior primele 6 luni după debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu. Fac excepție acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârșitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu adeverință vizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă.
-
Tinerii mai trebuie să știe că la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile pentru funcțiile de conducere.
-
De asemenea, pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia.