În 2010, am avut numai 234.569 de legitimați, la toate sporturile, un număr infim raportat la totalul locuitorilor. În ultimii 20 de ani, tinerii și-au schimbat preferințele: de la handbal, șah și modelism s-a trecut la tenis de câmp și baschet. Fotbalul a fost întotdeauna lider detașat.
Institutul Național de Statistică a dat publicității un raport oficial cu numărul de sportivi legitimați din România. “Recensământul” vizează anul 2010, este cel mai recent în materie și vine cu un verdict care dă măsura situației reale a “celui mai bun ambasador al țării”, așa cum le place politicienilor să numească sportul atunci când se înghesuie pe la aeroport pentru a prinde un loc în flancul vreunui campion mondial sau olimpic.
În urmă cu doi ani, în România au fost contabilizați 234.596 de legitimați, adică numai 1,2 la sută din populație. “Este infim! Gândiți-vă că în Franța există 16 milioane de sportivi legitimați, la o populație de 65 de milioane de locuitori. Adică 25 la sută! Pe lângă aceștia mai sunt încă 3,5 milioane de voluntari, care asigură organizarea tuturor competițiilor, până la baza piramidei. În Germania și Marea Britanie procentul e și mai mare”, spune Octavian Morariu, președintele COSR.
Fostul rugbyst pune declinul sportului nostru, în special cel olimpic, pe seama scăderii numărului de practicanți. “Rezultatele sportului de calitate se bazează și pe cât de largă este baza piramidei. În condițiile actuale este normal ca rezultatele să se diminueze. Nu putem ține pasul cu degradarea continuă a numărului de practicanți. Eu vorbesc de ani de zile de nevoia unei reforme în sport. Probabil că e nevoie de un eșec dur la Olimpiadă pentru a se întreprinde ceva în acest sens”, a mai punctat Morariu.
Mai multe federații, mai puțini sportivi
Comparativ cu începutul anilor 90, numărul de practicanți pare să nu fi scăzut prea mult: în 1993 existau aproape 300.000 de legitimați, acum, sunt cu 65.000 mai puțin! Analizând însă structura pe sporturi, discrepanța între decade este mare. În primul rând, în 93 erau numai 49 de federații naționale. În 2010, numărul acestora a crescut la 60. Apoi, s-a ajuns în situația în care aproape jumătate din numărul de practicanți să provină din fotbal. Restul federațiilor, multe dintre ele olimpice, abia dacă depășesc o mie de practicanți (cazul scrimei, 1200 de sportivi în 2010, sport cu titluri mondiale obținute la zi).
Citiți mai multe detalii pe www.prosport.ro