Republica Democratică Congo, Burundi, Eritrea, Chad, Etiopia sau Haiti sunt țările care se plasează în vârful topului țărilor care au cele mai mari probleme legate de hrană, potrivit datelor Indicelui Mondial al Foametei (International Hunger Index) întocmit de Institutul Internațional pentru Cercetarea Politicilor Alimentare (IFPRI).

România nu se numără între primele 80 de țări unde populația suferă din cauza foametei însă este luată în calcul înregistrând un scor sub 5. Spre comparație primele țări din top au scoruri și de opt ori mai mari. Țările industrializate (Europa de Vest și America de Nord) nu sunt luate în calcul în acest top.

Topul, care este calculat în fiecare an, stabilește un punctaj pentru fiecare țară pe baza unui set de indicatori. Printre acești indicatori se numără proporția populației care suferă din cauza lipsei hranei, proporția copiilor sub cinci ani care au sub greutatea normală sau mortalitatea pentru copii sub cinci ani.

Topul foametei
Țara Scor
Republica Democratică Congo 39
Burundi 37.9
Eritrea 33.9
Chad 30.6
Etiopia 30.6
Haiti 28.2
Timor 27.1
Republica Centrafricană 27
Comoros 26.2
Yemen 25.4
Sierra Leone 25.2
Sursa: IFPRI