Pe la jumătatea anilor ’60, teleeducația era “educație prin televizor” (“Suntem într-un secol al teleeducației. Vrem să ne educăm și prin televizor”, Cont. 17 XII 65 p. 4). La cumpăna dintre milenii, teleeducație însemna însă “educație la distanță, folosind mijloace informatice” (“Misiuni spre Marte, asteroizi sau Lună; sisteme globale de tele-sãnătate sau tele-educație…”, Mag. 8 XI 00).
În ziua de azi, educația prin televizor iese din discuție, pentru că, repetă și iar repetă slujitorii micului ecran, omoară ratingul, devenit rațiunea de a fi a canalelor comerciale românești. Internetul nu trăiește din rating, ci din accesări, iar site-urile educaționale, cu excepția celor de referate și lucrări de licență pe care le scoți la imprimantă și le predai prefăcându-te epuizat după efortul de cercetare, sunt vizitate doar de rătăciți care căutau altceva. Educația este, cu adevărat, tele-, adică tot mai îndepărtată…
Teleînvățământul, un eventual sinonim al teleeducației, este un cuvânt care… nu este (sau, cel puțin, noi nu l-am întâlnit). Există în schimb învățământul (deschis) la distanță, o sintagmă postdecembristă (după engl. distance learning, distance education) pentru mai vechiul învățământ fără frecvență, transformat în învățământ cu frecvență redusă. (Fără frecvența rămăsese până de curând în titulatura oficială a formelor de învățământ aplicată exclusiv doctoratelor: “Andrei Marga susține că noua Lege a educației limitează dreptul la studii al cetățenilor, fiind anulate studiile de master la distanță și cele doctorale fără frecvență”, telegrafonline.ro 15 I 11.) Un funcționar din Ministerul Educației explică diferența conceptuală dintre “fără frecvență” și “frecvență redusă”: “Cursurile fără frecvență, care presupuneau numai prezentarea la examene, au fost desființate în favoarea cursurilor cu frecvență redusă. La acestea din urmă, studentul este obligat să facă prezența la facultate trei zile pe săptămână” (9am.ro 27 VI 05). Iar mai departe, în același articol, găsim și explicația pentru care forma “la distanță” a înlocuit fără frecvența: “Învățământul deschis la distanță ar trebui să ofere studentului posibilitatea de a obține o diplomă de studii superioare fără a fi nevoie de prezența lui la sediul universității. Cursurile și materialele care îi folosesc drept suport le sunt transmise prin intermediul computerului, iar testările se desfășoară online” (9am.ro 27 VI 05).
Să mai notăm, privind peste umăr, că “Prima universitate din România care a oferit această alternativă a fost Academia de Științe Economice din București, în 1998, iar un an mai târziu Universitatea București a lansat o ofertă similară” (R.l. 25 XI 10). Și, tot privind peste umăr, să constatăm că nici nu se limpeziseră bine apele în privința formelor de învățământ când au venit propuneri de amalgamare a lor: “Învățământul la distanță se va numi învățământ la distanță cu frecvență redusă, pentru că, pe lângă examene, studenții vor fi obligați să vină la facultate și în timpul anului” (9am.ro 5 VIII 09).
Învățământul la distanță ar reprezenta, așadar, o combinație între e-learnig și fără frecvență – o variantă preferată, se pare, și de învățământul particular: “Institutul Bancar Român (IBR) va lansa o nouă serie de cursuri la distanță, în luna martie 2010. Principalul avantaj al acestui sistem constă în posibilitatea cursanților de a studia sub îndrumarea unor experți (specialiști din sistemul financiar-bancar), fără a fi nevoiți să-și întrerupă activitatea profesională. Cursanții își vor administra individual timpul de studiu, în cadrul fiecărui program experții acordând 1-4 consultații la clasă, conform unui program prestabilit” (Capital 1 III 10).
Înainte vreme, se spunea despre inșii prost-crescuți că au făcut cei 7 ani de acasă la fără frecvență. Se va adapta oare ironia la noile sintagme?
Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.
Cuvinte cheie: la distanță, învățământ la distanță, învățământ cu frecvență redusă
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-romånă al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făråmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.