Rui Zink – Instalarea fricii. Traducere din portugheză de Micaela Ghițescu
O parabolă ingenioasă a societății contemporane, noul roman al lui Rui Zink este destinat să egaleze succesul de care se bucură bestsellerul său Cititorul din peșteră.
La ușa unei tinere femei care își crește singură copilul sună doi bărbați: „Am venit să instalăm frica“. În fundal se profilează statul ca mașinărie prin care noua paradigmă a „culturii fricii“ generează siguranța cetățenilor. Frica universală a copilului (Scufița Roșie și lupul), cea ancestrală (canibalismul), cele individuale și familiale (boala, răpirea) își dau mâna cu fricile colective actuale (terorismul, pandemiile), peste toate tronând frica de ziua de azi și de ziua de mâine. Ce nu știu însă instalatorii veniți să-și facă datoria este că, în clipa în care femeia aparent neajutorată le-a deschis ușa iar ei au trecut pragul, și-au semnat sentința: ironie feroce a sorții, vânătorul devine pradă, călăul – victimă. Construcția romanului este, în cvasitotalitate, sub formă de dialog, procedeu care creează un suspans continuu și face lectura ușoară și captivantă, iar povestea se sprijină, conform „mărcii Rui Zink“, pe ironie și paradoxuri, înfrățind parcă autorul, naratorul și cititorul în recunoașterea unor adevăruri tulburătoare
Yasunari Kawabata – O mie de cocori. Traducere din japoneză de George T. Șipoș
O mie de cocori pe o eșarfă de mãtase: un simbol al fericirii, o promisiune de viață armonioasă. Așa începe povestea lui Kikuji, un bărbat înconjurat de mai multe femei: evanescenta domnișoară Inamura, veninoasa Chikako, delicata doamnă Ōta – o frumusețe matură și melancolică –, inocenta Fumiko, fiica celei din urmă. Toate întâlnirile lor stau sub semnul ceremoniei ceaiului, însă arta subtilă a acesteia și obiectele fragile de porțelan nu vor putea să îmblânzească sentimentele și nici să împiedice decăderea personajelor.
Senzualitatea, nostalgia, regretul și moartea învăluie delicata ceremonie a ceaiului, în care cel mai simplu gest are o semnificație profundă.
Su Tong – Lumea de orez. Traducere din chineză de Dinu Luca
Romanul Lumea de orez al lui Su Tong, unul dintre cei mai renumiți scriitori chinezi contemporani, a fost ecranizat în 2004 de Jian-zhong Huang, cu Lan Shi, Zeru Tao și Kun Yang în rolurile principale.
Lumea de orez este lumea lui Cinci-Dragoni, un tânăr care caută refugiu din calea apelor într-o prăvălie de orez aflată la periferia unui oraș din sudul Chinei. La fel ca multe dintre personajele acestui univers aflat mereu pe punctul de a se prăbuși, Cinci-Dragoni găsește în orez – în acumularea, consumul și fetișizarea acestuia – singurul țel al existenței. Într-un text bine ritmat și adesea hipnotic, Su Tong surprinde exuberanța, decadența și mai ales violența care însoțesc pas cu pas transformarea lui Cinci-Dragoni în stăpân și apoi în victimă a insațiabilelor sale dorințe. Brutal, direct, uluitor prin felul în care creează și distruge o lume cu o mare economie de mijloace stilistice, Lumea de orez, primul roman al lui Su Tong și un triumf al avangardei anilor ’80, își șochează și deopotrivă își fascinează cititorii.