Lanțul de farmacii Dona, unul dintre cei mai mari retaileri de medicamente din România, cu 200 de farmacii, peste 1.600 de angajați și o cifră de afaceri de peste 142 mil euro, a semnat cu Totalsoft, unul dintre cei mai mari producători de soft de pe piață, un contract pentru implementarea sistemului informatic Charisma HCM, pentru managementul activității de resurse umane și salarizare. Potrivit Totalsoft, care nu a oferit detalii despre valoarea contractului, implementarea proiectului a fost finalizată.

“Aplicațiile destinate domeniului farmaceutic reprezintă una dintre primele competențe ale TotalSoft”, a declarat Florentina Andrei, director vânzări pentru Suita Charisma. TotalSoft a făcut în primul semestru din acest an o cifră de afaceri de 11,6 mil. euro și un profit operațional (EBITDA) de 2,3 mil. euro. Compania estimează că anul acesta va atinge o cifră de afaceri de 25 mil. euro.