Ursus Breweries, producătorul berilor Timișoreana și Redd’s,
și-a externalizat către producătorul local de soft TotalSoft
calculul salarial și administrarea de personal pentru angajați.
Potrivit reprezentanților TotalSoft, compania va calcula salariile
pentru 1.700 de angajați.
Serviciile oferite de TotalSoft au la bază sistemul Charisma HCM,
soluție folosită de peste 400 de organizații, naționale și
multinaționale din domenii de activitate precum financiar-bancar,
servicii, distribuție, retail, medical-farmaceutic, producție,
construcții, proiectare, utilități, instituții publice. Cu acest
sistem sunt gestionate salariile a peste 10% din forța de muncă
activă a României și sunt calculate peste 25% dintre cele circa
130.000 de salarii gestionate în regim de outsourcing, potrivit
TotalSoft. Pe lângă Ursus Breweries, TotalSoft mai furnizează
servicii de externalizare către BRD Société Générale, UniCredit
Țiriac Bank, Arctic, Genpact, Alpha Bank sau Zentiva.
Business Hi-Tech
TotalSoft calculează salariile pentru 1.700 de angajați ai Ursus Breweries
Ursus Breweries, producătorul berilor Timișoreana și Redd’s, și-a externalizat către producătorul local de soft TotalSoft calculul salarial și administrarea de personal pentru angajați. Potrivit reprezentanților TotalSoft, compania va calcula salariile pentru 1.700 de angajați.