Două cărți lansate la recentul Târg de carte Bookfest ar trebui să ne lămurească ce este fenomenul WikiLeaks, care a aprins planeta. Amândouă cărțile au apărut în urmă cu câteva luni la edituri din Occident și au fost traduse grabnic de Editura Pandora M și Editura Paralela 45.
Sub pseudonimul Daniel Schmitt, Daniel Domscheit-Berg a fost omul nr. 2 de la WikiLeaks și personajul cel mai cunoscut după Julian Assange. Este specialist în computere, a lucrat în domeniul securității IT și a militat pentru libertatea informațiilor pe internet. În scandalul care a ținut întreaga lume în priză, lunile trecute, Daniel Domscheit-Berg este printre puținii, dacă nu singurul capabil să spună povestea în întregime. Și o face în această carte apărută în acest an la Berlin și, după câteva luni, la Editura Pandora M, în traducerea Laurei Fota Karsch.*)Cu totul altfel este cartea jurnalistului american de investigație Andrew Fowler, un reporter premiat pentru documentarele sale. Fowler n-are cum să privească povestea din interior, dar are un ochi obiectiv care impresionează prin abundența de informații și prin concluzii. Și această carte a apărut în acest an, în urmă cu câteva luni, prin urmare se bazează pe întreg materialul adus în fața opiniei publice până acum. Este transpusă în românște de Marius Chitoșcă. **)
WikiLeaks este o organizație internațională care publică documente ce nu sunt destinate publicului, provenite din scurgeri de informații, în general din surse anonime. Situl său web a fost lansat în decembrie 2006. La un an de la înființare, WikiLeaks declara că baza sa de date conținea peste 1,2 milioane de documente. Organizația declara că a fost înființată de dizidenții chinezi, jurnaliști, matematicieni și programatori din SUA, Taiwan, Europa, Australia și Africa de Sud. Directorul organizației este Julian Assange, un activist pe internet australian. Site-ul și proiectul au fost secrete până cînd existența lor a devenit publică într-un articol din ianuarie 2007. În februarie 2008 domeniul de internet WikiLeaks.org a fost oprit după ce WikiLeaks și autoritatea pentru domenii internet Dynadot au fost date în judecată de banca Julius Baer care a obținut un mandat judecătoresc de oprire a domeniului. WikiLeaks a publicat documente ce acuzau banca de operațiuni ilegale în sucursala din Insulele Cayman. Situl a rămas accesibil prin adresa IP numerică. American Civil Liberties Union și Electronic Frontier Foundation au depus o moținune protestând la cenzura WikiLeaks. Judecătorul care a emis mandatul l-a retras pe 29 februarie, iar WikiLeaks a putut să-și redobândeasca domeniul. Banca a renunțat la proces pe 5 martie.
O copie a documentului Operating Procedures for Camp Delta a fost publicată pe websitul WikiLeaks pe 7 noiembrie 2007. Documentul dezvăluie unele restricții impuse deținuților de la Guantanamo, pe care armata SUA le-a negat în repetate rânduri.
WikiLeaks a republicat mesajele și interviurile cu Osama bin Laden pe o durată de 10 ani. Unul dintre mesaje include negarea de către bin Laden a implicării în atacurile din 11 septembrie.
În 28 noiembrie 2010, WikiLeaks a început publicarea a 251.287 de documente reprezentând corespondența dintre Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și ambasade ale Statelor Unite din toată lumea. Dintre acestea, aproximativ 100.000 sunt confidențiale și 15.000 secrete, dar niciuna nu este marcată “strict secret” (engleză top secret). Majoritatea se referă la relațiile diplomatice dintre SUA și țările din Orientul Mijlociu. WikiLeaks urmează să publice toate documentele treptat, într-o perioadă de câteva luni.
Scandalul izbucnit la aflarea tuturor acestor informații a fost imens, mai ales că, așa cum admite fostul purtător de cuvânt, s-a aflat că în joc erau și sume uriașe de bani, legate de dezvălurile de informații, despre proveniența sau destinația cărora nu se știe mai nimic, așa cum unele documente nu au fost făcute publice, ci au dispărut, probabil pentru a deveni surse de șantaj.
Daniel Domscheit-Berg s-a alăturat WikiLeaks imediat după înființare, devenind purtătorul ei de cuvânt. Acum, el dezvăluie în premieră dedesubturile organizației care a reușit să sperie guverne și oameni de afaceri din întreaga lume. De asemenea, îi face un portret remarcabil de exact lui Julian Assange însuși. WikiLeaks “a făcut din noi niște băieți palizi care-și petreceau timpul în fața calculatorului și a căror istețime ar fi trecut neobservată.” “Mărturia lui Daniel Domscheit-Berg – constata The Observer – ne dezvăluie un lucru șocant – fiind, la fondarea ei, o organizație de proporții relativ mici, WikiLeaks a avut o putere uriașă.”
În ceea ce-l privește, jurnalistul american Andrew Fowler
explică de ce mare parte a dezbaterilor s-au purtat în jurul
legitimității proiectului WikiLeaks ca organizație media ce merită
aceleași privilegii ca oricare altă organizație de gen, inclusiv
ziarele, în sensul că ea operezază ținând cont de dezvăluirea unor
informații secrete și de protejarea surselor. Modul în care
WikiLeaks a ajuns pe scena lumii la începtul anului 2010 a dovedit
că nu era o organizație de media obișnuită – spune Fowler. Julian
Assange, liderul ei, și-a făcut dușmani îndârjiți, pe motiv că ar
fi avut scopuri subversive. Oricum, e prea devreme pentru a evalua
impactul organizației WikiLeaks, dar mulți spun că ea a schimbat
deja lumea. Asta nu înseamnă și că, de acum încolo, nu va mai
exista secretoșenie și că organizațiile vor fi mai deschise. “Ceea
ce e semnificativ în legătură cu WikiLeaks nu e faptul că a
publicat materiale clasificate, ci că ea a mutat o cantitate atât
de mare de documente în domeniul public și că a fost capabilă să
facă acest lucru fără ca sursele să fie descoperite.”
WikiLeaks, mai spune Fowler, este acum expusă pericolului de a se destrăma. Fostul purtărtor de cuvânt, Domscheit-Berg, a și creat un nou website, OpenLeaks, făcând dificilă prevenirea de către autorități a unor dezvăluiri ulterioare de documente clasificate. “Orice ar aduce viitorul pentru Assange și organizația sa, WikiLeaks a oferit o nouă cale de a practica un jurnalism mai de calitate prin provocarea instituțiilor puternice, fie ele guverne sau corporații. (…) WikiLeaks și Julian Assange au furnizat jurnalismului o idee veche, renăscută: jurnalismul autentic constă pur și simplu în dezvăluirea acelor informații pe care puternicele interese private vor să le tăinuiască.”
Două cărți care s-ar fi putut la fel de bine numi “În culisele WikiLeaks”.
*) Daniel Domscheit-Berg, împreună cu Tina Klopp – Wikileaks. Mărturisirile purtătorului de cuvânt al celui mai periculos website din lume. Editura Pandora M. Traducere din germană de Laura Fota Karsch. Cartea apare în colecția Reality Shock.
**) Andrew Fowler – Cel mai periculos om din lume. Julian Assange – WikiLeaks. Editura Paralela 45. Traducere din limba engleză de Marius Chitoșcă