Compania Toyota Motor a informat ca va retrage aproximativ 880.000 de vehicule de teren tip SUV (Sport Utility Vehicle) si camionete, majoritatea din Statele Unite ale Americii, pentru remedierea unor probleme la suspensia fata. Camionetele Tacoma si Tundra, precum si vehiculele de teren Sequoia, Landcruiser Prado si 4Runner/Hilux Surf, fabricate in perioada mai 2001 – decembrie 2003, vor face obiectul verificarilor. Din totalul vehiculelor vizate, 789.000 de bucati vor fi retrase din America de Nord, 19.000 din Europa si 12.000 din Australia. Producatorul japonez nu a dorit sa faca publice costurile estimate pentru aceasta operatiune. Unul dintre purtatorii de cuvant ai companiei a precizat ca a fost raportat un accident in Japonia, tara in care Toyota are in vedere retragerea a 23.800 de automobile Hilux Surf si Prado. Grupul japonez nu a primit informatii privind alte accidente, a adaugat reprezentantul Toyota. Mediafax