Grecia are un produs intern brut per capita de 20.400 de euro, dar datoria publică per capita este de 30.000 de euro.
România are un produs intern brut per capita de patru ori mai mic decât al Greciei, adică 5.500 de euro, dar numai 1.700 de euro datorie publică per capita.
Este uluitor cum o țară din zona euro, membră a OECD – Organizația țărilor cu economii dezvoltate – din 1981, a ajuns în situația de paria al finanțelor mondiale, o sursă de instabilitate globală și simbolul unui parcurs economic eronat.
Unde a greșit? Ce a fost deviat în drumul spre dezvoltare al unei țări care a vrut modernizarea și într-adevăr s-a modernizat?
Cifrele arată că acumularea datoriei statului într-un ritm nesustenabil, mult mai rapid decât creșterea PIB, a fost un virus letal. Modernizarea a costat prea mult. Investițiile nu au fost remuneratorii.
Grecia s-a îndatorat cu 200 miliarde euro în ultimii 10 ani, adică a împrumutat câte 20 miliarde de euro în plus pe an. La venituri bugetare de 90 miliarde de euro în 2010, cheltuielile au fost de 114 miliarde de euro.
Diferența de 24 de miliarde de euro înseamnă datorie în plus.
Lecția Greciei este că fiecare euro datorie nesustenabilă de azi înseamnă un minus pentru creșterea economică de mâine.
Recent, președintele Traian Băsescu a vorbit de o presupusă trădare a Regelui Mihai în 1947, când a abdicat. Istoria va judeca acel moment.
Exemplul Greciei arată însă că trădarea țării înseamnă îndatorarea fără limită, nesustenabilă. Grecia este un exemplu de trădare a elitelor.
În România există foști și actuali miniștri sau secretari de stat de la Finanțe care își arogă un merit din faptul că România “a reușit” să se împrumute de pe piețele externe.
Cu 5%, cu 7%, cu 4,7% dobândă. Mai bine decât Grecia, mai bine decât Ungaria, mai bine decât Portugalia. Extraordinar.
De parcă să te împrumuți a devenit un merit, o performanță.
În acest timp, funcționarii ANAF sunt înecați în hârtii, de sus vin circularele unde trebuie să amplaseze xerox-urile diverselor companii ale diverșilor șefi din diverse direcții chiar în sediile agenției.
Totul este politizat 100%, fiecare este omul lui cutare, absolvenți de facultate de 25 de ani sunt numiți în consilii de administrație ale companiilor naționale pentru că tații lor sunt președinți de consilii județene. Haitele au luat în stăpânire companiile de stat, consiliile de administrație și au făcut ravagii.
Dar ce exemplu să dai în jos, către administrație, când cei care clamează competența sau competiția fac orice să-și aranjeze rudele și favoriții în posturi de stat?
Cine să creadă voința de restructurare când cei mai înalți oameni din stat își aranjează fiicele în posturi publice de europarlamentari, când cumnații foștilor sau actualilor șefi de partide conduc bănci de stat sau sunt numiți în consilii de supraveghere? Cine?
Toate acestea se decontează în datorii. Abia aici este trădarea.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.