Teatrul “?andarica” este, fara indoiala, una dintre cele mai cunoscute institutii de spectacol din Romania – si, cu siguranta, cea mai iubita.
Caci, daca oricui (inclusiv cronicarului… ) i se mai intampla sa uite o reprezentatie vazuta cu trei saptamani in urma, nimeni nu pierde amintirea varstei fericite cand teatrul te facea sa crezi ca animalele, florile, norii au ochi si glasuri omenesti.
Nu demult, un nou spectacol, “Frumoasa si bestia”, a venit sa se adauge punctelor de atractie pe care “?andarica” le ofera copiilor. ai nu numai lor.
Dupa o serie de nemultumiri si frictiuni interne provocate de hora orgoliilor in jurul fotoliului directorial – “distractie” de care nu s-a privat pana acum nici un ansamblu teatral din tara -, la “?andarica” lucrurile par sa se fi linistit si trasul sforilor sa fi redevenit o ocupatie strict profesionala.
Nu e mai putin adevarat ca, in lungul rastimp cerut de instalarea calmului, teatrul si-a incetinit simtitor ritmul de productie, numarul premierelor scazand, si el, proportional.
Sa speram insa ca toate acestea au intrat deja in istorie si noul director, Calin Mocanu, va sti sa pastreze institutia in zona performantei artistice la care o obliga traditia sa – fara exagerare – glorioasa.
O garantie in acest sens o furnizeaza, de altfel, cea mai recenta montare de la “?andarica”: “Frumoasa si bestia”, dupa scenariul si in regia lui Cristian Pepino, in decorul, costumele si cu papusile Cristinei Pepino.
Un spectacol de autor(i), asadar, in care Cristian Pepino, preluand canavaua unei povesti de circulatie europeana (ba poate chiar mondiala), a imaginat o istorioara fermecatoare despre curaj, sinceritate si toleranta, inteligibila si atragatoare deopotriva pentru copii si pentru adulti.
Motivul frumosului print pe care un blestem il transforma intr-o faptura respingatoare, menita sa-i ingrozeasca si sa-i indeparteze pe oameni pana cand iubirea dezinteresata a unei fecioare va risipi vraja, este, intr-adevar, arhicunoscut; in “Frumoasa si bestia” el capata in plus, asa cum stim si din versiunile “umanoide” popularizate prin diferite seriale de televiziune, o doza de patetism si – surprinzator – o deschidere filosofica deloc nepotrivite, iata, scenei papusilor.
Combinand jocul actorilor “in carne si oase” cu acela al “aratarilor” confectionate de Cristina Pepino cu rafinament plastic si, in acelasi timp, cu umor, regizorul izbuteste un spectacol care place si celor mici, si… celorlalti.
Conceptia ingenioasa a papusilor permitandu-le – si impunandu-le – manuitorilor veritabile tururi de forta, solutiile neasteptate, de o subtila frumusete vizuala sau de un haz savuros, fac ca reprezentatia sa te tina, literalmente, cu sufletul la gura.
Cum laude li se cuvin tuturor artistilor implicati, ii voi pomeni si eu pe toti: Ioan Brancu, Gratiela atefan, Daniel Stanciu, Cristian Mitescu, Mariana Zaharia, Dora Ortelecan, Liliana Gavrilescu, Eugenia Barbu, Leonard Popovici, Claudiu Iordan – si Dan Balan, autorul muzicii.
Am vazut spectacolul la Festivalul International “Euromarionete” de la Arad, intr-o zi dedicata Teatrului “?andarica”; din cele trei montari, doua il aveau ca autor pe Cristian Pepino (implicat si in alte patru spectacole din festival).
Alaturi de Cristina Pepino, el este, indiscutabil, cel mai stralucit artist din teatrul de papusi romanesc. “?andarica” n-ar trebui oare sa se ingrijeasca a-l inconjura de cat mai numerosi posibili continuatori?
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar