Sorin Marculescu a reusit o intreprindere demna de admiratie:
publicarea operelor complete ale lui Miguel de Cervantes, la
Editura Paralela 45: vol 1 – “Galateea”; vol 2 – “Don Quijote”
(doua volume); vol 3 – “Nuvele exemplare”; vol 4 – “Muncile lui
Persiles si ale Sigimundei”. Toate talmacirile sunt de exceptie si
insotite de adevarate opere exegetice, studii, comentarii, note
abundente si explicatii. Rar s-a vazut o asemenea acribie in
cultura romana!
Indata dupa ce si-a incheiat imensul travaliu, Sorin
Marculescu scria in “Observator cultural”: “Trebuie sa mentionez de
la inceput o realitate coplesitoare, pe care mi-a mai fost dat sa o
constat si cu prilejul celorlalte traduceri ale mele din opera lui
Cervantes: operele lui, mai mult decat ale altor autori clasici,
isi contin, uneori chiar explicit, aproape tot instrumentarul
critic ce va alimenta fluviul comentariilor si interpretarilor
care, de patru veacuri incoace, se succed intr-un ritm si un volum
tot mai coplesitoare. Textele lui Cervantes, toate, nu numai
romanul sau maxim, au de asemenea un grad inalt de ambiguitate si
de echivoc care favorizeaza proliferarea celor mai divergente – si
mai contradictorii chiar – lecturi. Autorul isi foloseste opera, si
in primul rand pe Don Quijote, ca pe un paravan de auto-ocultare
printr-un imens joc de speculatii (in toate sensurile, inclusiv in
cel de specularizare) si de <<sicane>> (si de data asta
in toate acceptiile, de la strategiile de derutare pana la
mecanismele de retardare si de blocare a fluxului narativ, a
initiativelor de abordare de orice fel sau a entuziasmelor
schematizante si reductioniste).”
Toate afirmatiile de mai sus sunt definitorii si pentru
ultimele doua volume ale integralei, cele care au fost lansate in
toamna anului trecut, la Targul de carte Gaudeamus. “Nuvele
exemplare” sunt precedate de o varianta redusa (!) – 78 de pagini –
a eseului traducatorului intitulat “Taina rodului gustos”, probabil
cel mai complet studiu despre opera respectiva scris in limba
romana.
“Muncile lui Persiles si ale Sigismundei” sunt si ele
precedate de un studiu aproape la fel de amplu, intitulat “Adancul
nescris: lumea ca un ceas de nisip”, de asemenea o exegeza
atotcuprinzatoare.
In ambele volume (de fapt, in toate patru), Sorin Marculescu reuseste performante de traducere neatinse in precedentele talmaciri ale operei cervantine, oricat de admirabile si laudate vor fi fost ele, echivalentele sunt uimitoare, traducatorul descopera sensuri noi, si, fapt absolut remarcabil, apropie cititorul de un text aparent dificil, putin adecvat vremurilor noastre, din punct de vedere al stilului si mentalitatilor. Greu de depasit in viitorul imaginabil aceasta abordare integrala a operei lui Cervantes.