Acțiunea acestui al doilea roman al libanezului Rawi Hage*),
care trăiește în Canada și a obținut mai multe premii, se petrece
la Montreal, timp de o lună, într-o iarnă grea, după ce naratorul
(și eroul) abia a fost salvat, împotriva voinței sale, de la o
sinucidere prin spanzurare și e obligat, într-un fel, să vadă măcar
o dată pe săptămană un psiholog căruia i se destăinuie. Așa aflăm
despre copilăria și viața lui de adolescent în Liban (nu și despre
cum a ajuns în Canada), despre viața searbădă pe care o duce
printre imigranții din Montreal, despre emoțiile și halucinațiile
sale periodice (nu toate după doze de droguri), cand se imaginează
o libarcă uriașă.
Gandul te duce de îndată la Kafka, dar romanul e cu totul diferit.
Mai degrabă inclin să-l apropii, dacă este să-l apropiem de cineva,
de Camus, cu celebrul “Străinul” și rațiunea aceluia de a comite
crima. “Ceea ce a făcut să se umple paharul a fost lumina aceea
intensă, care îmi intra pe fereastră și-mi poposea pe pat și pe
față. Am văzut raza de lumină intrandu-mi pe fereastră și am
înțeles cat de neînsemnat eram față de ea, cat de indiferentă era
față de existența mea. Problema mea nu era că neglijam viața, ci
că, într-un fel, m-am simțit mereu neglijat de ea. Chiar și cand am
alergat la fereastră și am tras perdelele, am simțit cum raza de
lumină e acolo și mă așteaptă. (…) Apoi mi-a venit o idee
strălucită, luminoasă. Mi-am zis: lumina se află încă acolo tocmai
pentru că eu exist. Ce ar fi să nu mai exist?” Și mai departe:
“Poate că totul fusese distrus de o lumină strălucitoare, care
fulgerase și nimicise totul de pe fața pămantului. Am ajuns la ușă,
dar mă simțeam paralizat, ca mușcat de un șarpe veninos. Dar în
același timp mă simțeam ușor și fragil, atat de fragil, atat de
imponderabil, că aș fi putut fi ridicat în aer de orice sau ascuns
sub orice. Aș fi putut fi purtat de un gandac sau de o rază de
lumină.”
Hage știe să construiască o acțiune din fapte mărunte, banale;
dar e și un mare stilist. Iarna lui te învăluie și te înfrigurează,
vantul te îngheață odată cu străzile pe care le mătură, mirosurile
te învăluie așa cum învăluie orașul și pe eroul care n-are cum să
scape. În clipele în care nu halucinează, eroul vrea să facă ceva
în viață, dar nicio clipă nu pune ordine nici măcar în amintirile
sale obsedate de un omor care se va repeta în finalul cărții.
Montreal este orașul de refugiu al eroului (asa cum Parisul era în
“Jocul lui de Niro”), dar de astă dată eroul nici măcar nu are un
nume, e un individ pierdut într-o lume de imigranți care se feresc
unii de alții și se caută în egală măsură, se fură unii pe alții,
se ajută uneori, sunt convinși că nu se pot salva în acea lume
decat individual. De obicei nici atat. E antologică scena în care
eroul privește prin geamul unui restaurant la un cuplu care
mănancă, si care, brusc deranjat, cheamă poliția să-l legitimeze pe
cel care nu făcuse nimic în afară de a privi: “Priveau ca la un
ecran, ca și cum ar fi fost prezentarea live a unei știri. Făceam
parte din pranzul lor în fața televizorului, mă roteam într-un
cuptor cu microunde, despuiat de folia de plastic…”
Hage a spus într-un interviu că, pe cand scria la acest roman, a
văzut furișandu-se în casă o libarcă. Îndată gandacul a devenit
metafora centrală: “Eram fascinat cat de aproape de pămant era,
făcandu-mă să mă gandesc la ceva simbolic.”
Omul pe jumătate gandac îl ucide în final pe cel care o torturase
pe femeia de care el, eroul, se îndrăgostise, pentru că ea nu era
în stare s-o facă. Omul pe jumătate gandac simtea că face o
nedreptate. In realitate acționa asemenea tuturor imigranților,
aducandu-și trecutul în lumea nouă, urată, pe care n-o prea
înțelegea. Prin imigranți, Hage atinge probleme diverse ca sărăcia,
religia, fundamentalismul, închisorile, tortura. “Sunt o mulțime de
lucruri de admirat în Occident. Vrei să aparții democrației, să ai
confortul pe care această societate îl oferă populației sale, dar
vrei să faci parte din astea doar după ce asemenea valori au eșuat
în propria ta țară.”
*) Rawi Hage – “Gandacul”. Editura Leda. Traducere din limba engleză și note de Irina Vainovski-Mihai.