Compania Națională Aeroporturi București a înregistrat în primele nouă luni venituri totale de 488 milioane lei, în creștere cu 7,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un trafic total de 5,86 milioane pasageri, în creștere cu 1%.

Profitul brut al companiei care administrează aeroporturile Henri Coandă și Aurel Vlaicu s-a ridicat la 76 milioane lei în primele nouă luni, de trei ori mai mare decât cel bugetat pentru întregul an. Compania estimează pentru acest an venituri totale de 650 milioane lei.

Pe cele două aeroporturi bucureștene s-au înregistrat în primele nouă luni 73.031 de mișcări aeronave comerciale (aterizări și decolări), se arată într-un comunicat al companiei. Veniturile companiei au crescut anul trecut cu 15% față de 2011, la 609,4 milioane lei, iar profitul brut s-a plasat la 67,9 milioane lei, nivel apropiat celui din anul anterior.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.10.2013