Peter Harmsen
Stalingradul de pe Yangtze
Bătălia pentru Shanghai – 1937
Editura Corint istorie
Traducere din limba engleză de Diana Dumitru. Prefață de Petre Otu.
Este o idee comună, regăsită în toate manualele și lucrările de istorie, precum și în opinia publică, faptul că al Doilea Război Mondial a izbucnit la 1 septembrie 1939, odată cu atacul Germanici asupra Poloniei. Conformându-se garanțiilor acordate statului polonez la 31 martie 1939, Franța și Marea Britanie au declarat război celui de-al Treilea Reich, la 3 septembrie 1939. La fel ca prima conflagrație mondială, a doua a izbucnit tot pe pământ european, având și o primă etapă circumscrisă bătrânului continent (1939-1941). După ce Corpul Expediționar Japonez a atacat baza americană de la Pearl Harbor (7 decembrie 1941), războiul a devenit mondial.
Această variantă clasică trece sub tăcere, însă, un conflict de mari proporții din Asia, unde două dintre cele mai mari și mai vechi națiuni ale acestui continent s-au înfruntat pe scară largă încă de la începutul deceniului al patrulea al veacului trecut. Este vorba despre China și Japonia. Pe fondul unor dispute mai vechi și al unei percepții negative reciproce, s-a ajuns la confruntări de amploare, unul dintre cele mai importante teatre de război fiind, în două rânduri, Shanghaiul, cel mai mare oraș chinez din acea perioadă.
Comparația pe care o face Peter Harmsen între Shanghai Slalingrad este justificată mai ales din perspectiva faptului că principalul teatru de confruntare a fost, în ambele cazuri, o mare localitate, luptele desfașurându-se în „focar”, ele având un caracter extrem de violent. Practic, fiecare stradă, casă, subsol, scară, intersecție au fost aprig disputate, nu de puține ori ele trecând dintr-o tabără într-alta chiar în aceeași zi. Evident că în asemenea condiții nu mai este loc de mare strategie, înfruntările individuale și în grupuri mici prevalând. Germanii au numit războiul lor urban hidos Rattenkrieg („război de șobolani”). Ei glumeau cât se poate de amar spunând că deja „cuceriseră bucătăria, dar mai duc lupte pentru cucerirea sufrageriei”. Afirmațiile germanilor se potrivesc cu situația din Shanghai în lunile de confruntare dintre chinezi și japonezi.
În plus, trupele chineze, aflate în inferioritate tehnică, au apelat și la tactica „pământului pârjolit”, aplicată de armata rusă în timpul campaniei lui Napoleon și de sovietici în bătălia Stalingradului, dar și în alte confruntări desfășurate în anii 1941-1942. În atari condiții, distrugerile în cele două orașe au fost imense, iar pierderile de vieți omenești, foarte însemnate, mai ales pentru partea chineză, așa cum am arătat mai sus.
Există, desigur, și diferențe majore între cele două bătălii, evidențiate clar de autor. Una dintre ele ține de existența concesiunilor internaționale (Concesiunea Franceză și Concesiunea Internațională) create în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca o materializare a tratatelor inegale, impuse Chinei de către puterile occidentale. Deja, în august 1842, odată cu semnarea Tratatului de la Nanjing (Nanking), Shanghaiul figura printre cele cinci porturi deschise comerțului liber.
Peter Harmsen nu se oprește numai asupra detaliilor confruntărilor din Shanghai și din împrejurimi, ci relevă și semnificațiile internaționale ale bătăliei. Una dintre cele mai interesante vizează implicarea germană în conflictul sino-japonez, chinezii beneficiind de un grup important de consilieri germani, în frunte cu Alexander von Falkenhausen. Decizia în acest caz i-a aparținut lui Chiang Kai-shek, liderul naționalist chinez, care aprecia rigurozitatea și eficiența germane, dar, desigur, lucrurile au fost mai profunde, iar cauzele trebuie căutate în modul în care se încheiase Primul Război Mondial. Germania a fost considerată principala responsabilă pentru declanșarea conflagrației, ceea ce s-a reflectat în Tratatul de la Versailles, care conținea prevederi foarte dure ce au avut rolul de a împiedica refacerea forței sale militare. Concomitent, revendicările Chinei nu au avut succes în fața Conferinței de Pace de la Paris, interesele Japoniei, putere beligerantă, prevalând. În asemenea condiții, s-a ajuns la o îmbunătățire a relațiilor germano-chineze, concretizată în tratatul din 20 mai 1921 prin care Germania renunța la toate privilegiile deținute în China în conformitate cu tratatul din martie 1898. Tratatul din mai 1921 reprezintă primul document de acest gen încheiat pe baze egale din istoria modernă a Chinei.
Cartea de față este rezultatul a peste 15 ani de cercetări pe tern și în arhive și oferă o perspectivă fascinantă asupra aspectelor strategice și tactice ale luptelor, dar și o imagine a colosalei tragedii care a lovit sute de mii de persoane.