Tragediile japoneze au avut rezonanță în conștiința publică și rezonanța persistă, fie că s-au numit Hiroshima și Naagasaki, fie, mai recent, Fukushima. Nenorocirea ce lovește orașe întregi, comunități mari și cu efect pe termen lung impresionează și pentru că este vorba de un popor definit prin hărnicie și disciplină admirabile, și pentru că au trăit tragediile și urmările cu o demnitate fără egal, dar care ține de o conduită și etică foarte veche.
Dar japonezii au trăit și alte tragedii, rămase necunoscute, ignorate ori pur și simplu uitate. Romanul „Buddha din podul casei” de Julie Otsuka reînvie tragedia invizibilă trăită de două generații de japonezi, care și-au părăsit arhipelagul, alegând modul de viață american, și-au cumpărat din țară neveste, iar ele vin cu vaporul în America, pline de iluziile unei vieți noi, de promisiunile unei familii pentru care au fost pregătite și educate.
Iluziile se spulberă, căci soții nu sunt frumoși, tineri și bogați, așa cum îi arătau pozele și scrisorile, iar ele se trezesc în lumi străine – mână de lucru la ferme ori în orășele, făcând cele mai grele munci, având grija casei și a copiilor care se nasc. Învață încet, chinuitor limba, înțeleg treptat spiritul și mentalitatea lumii americane, dar păstrează obiceiurile și credințele nipone, îndeplinesc ritualurile, așa cum au fost învățate.
Scriitoarea ar fi putut alege câteva personaje feminine și să le urmărească tribulațiile, cum a făcut Amy Tan în „Clubul norocoaselor” cu eroinele ei din două generații, mame chinezoaice venite în America și fiicele lor născute în America. Sau ar fi concentrat epica romanului asupra unui singur personaj feminin. Dar Julie Otsuka a găsit o formulă uluitoare, împletește vocile fetelor care călătoresc cu vaporul, corala persoanei I plural dezvăluie reacții și trăiri diferite, armonizate prin suferință.
Vocile rămân cumva anonime și ele depun mărturie despre toate experiențele: prima noapte de dragoste cu bărbatul care le așteaptă în port ca soț, muncile înrobitoare, seninătatea surpată de atâtea ori, actele esențiale în rutina cotidiană, slujbele și riscurile contactelor cu angajatorii lor americani, solidaritatea ca grup și singurătatea fiecăruia, maternitatea cu episoade teribile, suspiciunile celor din jur, amenințarea războiului și dificultatea de a înțelege de ce sunt percepuți ca dușmani.
Familiile japoneze s-au adaptat noii lor țări: calmi și serioși, discreți și modești, ajung să facă parte din peisajul familiar al americanilor. Brusc, ei încep să dispară, fără să se știe ce se petrece. Dispariția este înregistrată lent, dar mai rapid și prompt decât durase pătrunderea lor în viața americană. Abia acum americanii le conștientizează calitățile, minunile mărunte și încântătoare ce le strecuraseră japonezii în traiul lor.
Întrebările privind disparițiile discreților japonezi rămân fără răspuns. Autoarea lasă cititorului să facă toate conexiunile cu istoria cunoscută, cu momentele decisive din cel de-al Doilea Război Mondial, când după atacul de la Pearl Harbor japonezii stabiliți în America sunt percepuți ca dușmani, suspectați că sunt spioni și trimiși în lagăre. Este un episod urât, rușinos al istoriei americane, scos la lumină și pus în discuție.
Julie Otsuka, așa cum o arată și numele, are origine japoneză, iar romanul ei reunește amintiri depănate în familie, în grupurile de femei. A scris doar două romane, publicate unul la 40, altul la 50 de ani, cu o densitate și concizie ce amintesc de Yasunari Kawabata prin forța sugestiei, prin stilul minimalist și prin intensitatea emoției cenzurate atent.
„Buddha din podul casei” este corala unei tragedii invizibile vreme de câteva decenii și un memorial al destinelor feminine înfruntând schimbările noului secol, mutațiile începutului de globalizare, simultan cu pragurile firești ale vârstelor. Ființe rămase anonime, ele nu pier în neant fără a-și lăsa urma, fie și într-o operă de ficțiune, cu o scriitură plină de finețe și poezie, demnă de rafinatele stampe japoneze.
Julie Otsuka – Buddha din podul casei, Editura Polirom, colecția Actual. Traducere și note de Casiana Ioniță